Secretarul general al NATO face apel la alegeri prezidenţiale libere în Afganistan

0

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, aflat în vizită în Afganistan, a îndemnat vineri, 19 octombrie 2012, guvernul afgan să se asigure că alegerile prezidenţiale din 2014 vor fi unele libere, transparente şi corecte şi a subliniat că acestea vor reprezenta un punct critic pe drumul ţării către pace, transmite Reuters.

„Cred că este esenţial pentru construirea încrederii între poporul şi guvernul Afganistanului ca alegerile prezidenţiale să se desfăşoare liber, corect şi transparent”, a afirmat Rasmussen, într-un interviu acordat Reuters la baza Camp Marmal de lângă Mazar-i-Sharif, din nordul Afganistanului.

Potrivit secretarului general al NATO, un transfer lin al puterii politice, conform Constituţiei ţării, va constitui „un test şi un indicator pentru forţa şi sustenabilitatea democraţiei afgane”.

„Modul în care se vor desfăşura alegerile prezidenţiale va fi foarte important pentru credibilitatea procesului de tranziţie”, a insistat Rasmussen, într-o întâlnire cu ziarişti.

Remarcile secretarului general al NATO survin în contextul în care un raport al Grupului Internaţional de Criză (ICG) făcut public în cursul acestei luni susţine că poliţia şi armata afgane nu sunt pregătite să-şi asume responsabilitatea privind securitatea şi că, în doi ani, alegerile ar fi afectate de fraude dacă statul nu va lua măsuri pentru a asigura un scrutin fără probleme. Conform acestui raport, plecarea forţelor NATO în 2014 ar putea fi urmată de colapsul guvernului şi chiar de un război civil, dacă nu vor fi luate măsuri în prezent.

Trupele de luptă ale NATO urmează să se retragă din Afganistan până la sfârşitul lui 2014, însă strategia pentru această ţară prevede menţinerea unor militari străini care să participe la instruirea afganilor pentru mulţi ani de acum înainte.

Vineri, după vizita din ajun de la Kabul a secretarului general al NATO, preşedintele afgan Hamid Karzai a avertizat că Afganistanul intenţionează să nu acorde imunitate juridică soldaţilor americani şi aliaţi prezenţi în această ţară după 2014, data sfârşitului misiunii combatante.

Problema imunităţii a fost adusă în atenţie în primăvara acestui an, când un soldat american a fost acuzat de uciderea a 17 civili afgani în noaptea de dinaintea întoarcerii sale în SUA. Politicieni agfani au cerut atunci ca acesta să fie adus în faţa instanţelor locale. Arderea Coranului la baza americană Bagram, în apropierea Kabulului, şi civilii ucişi în bombardamente aeriene ale NATO au cauzat, de asemenea, resentimente puternice în rândul populaţiei afgane.

După întâlnirile avute în Afganistan cu lideri afgani şi comandanţi ai forţei NATO din această ţară, Anders Fogh Rasmussen şi-a reiterat încrederea că va putea fi menţinut actualul calendar de retragere a forţelor internaţionale care presupune asumarea controlului deplin asupra securităţii de către afgani, la finalul lui 2014.

Dar în pofida optimismului lui Rasmussen, violenţele continuă pe teritoriul afgan. Chiar vineri, cel puţin 19 persoane dintr-un microbuz care transporta în mare parte femei şi copii la o nuntă în nordul Afganistanului au murit în explozia unei bombe amplasate pe şosea. Atentate de acest gen sunt comise frecvent de insurgenţii talibani, care vor înlăturarea de la putere a guvernului preşedintelui Hamid Karzai, susţinut de occidentali.

Potrivit ONU, 1.145 de civili şi-au pierdut viaţa din cauza conflictului din Afganistan de la începutul anului, între care 80% în atentate comise de insurgenţi, iar jumătate din aceştia, în explozii de bombe improvizate plasate pe marginea drumului. În acelaşi timp, cel puţin 52 de membri ai forţei NATO din această ţară au murit în atacuri.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.