Ohio, statul cel mai râvnit în campania prezidenţială din SUA

0

Peste 37 de milioane de persoane, altfel spus 12 la sută din total populaţiei SUA, trăiesc în California, potrivit datelor unui recensământ din 2010. Iar peste 11 milioane de persoane trăiesc la Ohio, reprezentând în jur de 3,7% din total populaţiei. Şi totuşi, aici este statul unde cei doi candidaţi în cursa pentru alegerile prezidenţiale, Barack Obama şi Mitt Romney, şi-au concentrat atenţia uitând aproape complet de coasta de vest, cu excepţia cazurilor când se duc pentru a strânge fonduri, notează luni ziarul Las Provincias.

Motivul se datorează sistemului electoral american, prin care preşedinţia nu este decisă direct de cetăţeni prin voturile lor, ci de cei 538 de electori rezultaţi din votul popular, repartizaţi între cele 50 de state ale ţării în funcţie de numărul de reprezentanţi şi senatori de care dispune fiecare dintre state. Astfel, în timp ce cele 55 de voturi din Colegiul Electoral de care dispune California sunt ‘rezervate’ anticipat Partidului Democrat, care domină clar politic zona, cele 18 voturi din Ohio – un ‘swing states’ care basculează între cele două partide – a devenit unul dintre cele mai râvnite de cei doi candidaţi.

Barack Obama şi Mitt Romney au investit în Ohio mai mult timp şi bani decât în oricare alt stat, depăşit poate doar de Florida. La jumătatea lunii octombrie, Obama a vizitat acest ‘stat aflat în ochiul uraganului’ de 15 ori de la începerea campaniei la care se adaugă numeroase vizite prezidenţiale de-a lungul mandatului său. Staff-ul democrat a deschis aici peste 140 de birouri de campanie, faţă de 40 cât are republicanul Romney care a frecventat şi el intens zona. Cifra investită de ambele campanii în anunţuri difuzate la radio şi televiziune depăşeşte 100 de milioane de dolari.

Chiar şi Bruce Springsteen a fost cooptat la campania preşedintelui la mitingul său din Parma, o localitate la sud de Cleveland, pentru a consolida avantajul lui Obama în acest stat devenit un adevărat oracol pentru desemnarea candidatului la Casa Albă. Niciun republican nu a reuşit să ajungă la preşedinţie fără să câştige la Ohio. Iar din 1964 este valabil şi pentru democraţi. Ultimul a fost John F. Kennedy, în 1960. De unde şi motivul pentru care Ohio a intrat în rândul statelor privilegiate, precum Iowa sau New Hampshire în alegerile primare. A învinge aici a devenit nu o opţiune, cât o obligaţie.

Este ceea ce a înţeles Obama în 2008, când şi-a dublat eforturile pentrru a-i seduce pe alegătorii acestui stat care cu patru ani înainte au fost elementul-cheie pentru realegerea lui George W. Bush.

Departe de a uita acest lucru, democraţii au pus la punct o strategie pentru a strânge cele 18 voturi în alegerile de anul acesta. Obama a promovat în mandatul său iniţiativa instalării unei fabrici manufacturiere în oraşul Youngstown, a acordat numeroase credite federale şi, mai ales, a impulsionat salvarea industriei auto de care depinde unul din cele opt locuri de muncă din zonă. Şi care a devenit astfel o sursă de voturi pentru democraţi, dar şi un coşmar pentru Romney, care iniţial s-a opus salvării acestui sector.

Ohio este statul unde s-a născut Thomas Edison şi Neil Armstrong, care a dat ţării şapte preşedinţi, şi care acum are un şomaj net inferior mediei naţională, ceea ce este în avantajul lui Obama. Preşedintele a fost aici mereu în avantaj faţă de Romney, deşi în ultimele săptămâni distanţa s-a redus mai ales după prima dezbatere. Republicanii şi-au intensificat ofensiva tocmai când au crezut că au pierdut lupta pentru Ohio.

Romney a făcut aici un turneu de trei zile însoţit de ‘numărul său doi’, Paul Ryan. În timp ce Obama a declarat, cu subînţeles, că ‘vrea să vadă pe străzile din Coreea de Sud mai multe maşini fabricate în Michigan, Ohio şi Illinois’. De ofensiva finală şi de votul din Ohio ar putea depinde locatarul Casei Albe pentru următorii patru ani.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.