Rusia: 49 de militanţi ucişi în Caucazul de Nord, în cursul unei operaţiuni militare de amploare

0

Patruzeci şi nouă de combatanţi, între care nouă şefi de gherilă, au fost ucişi în Caucazul de Nord în cadrul unei operaţiuni speciale de ‘mare amploare’ organizate în mai multe republici din această regiune instabilă şi la care au participat toate structurile de forţă ruse, a anunţat duminică Comitetul naţional antiterorist rus, citat de Interfax.

‘Acţiunea coordonată a permis să se pună capăt activităţilor duse de mai mulţi şefi de bandă odioşi, de membri ai bandelor şi complicii lor, fiind distrus semnificativ sistemul în care ei operau’, se arată într-un comunicat al Comitetului.

La aceste raiduri ‘de mare amploare şi masive’ au participat trupe federale şi locale, în total fiind distruse 90 de baze ale rebelilor, indică acelaşi comunicat al Comitetului naţional antiterorist rus, care nu precizează însă data şi durata acestei operaţiuni.

Regiunea Caucazului rus, ce regrupează republici instabile precum Inguşetia, Daghestan se confruntă în ultimii ani cu o intensificare a violenţelor, rebeliunea islamistă, ale cărei rădăcini provin din cele două războaie care au devastat Cecenia în anii 1990 şi la începutul anilor 2000, arătându-se din ce în ce mai activă. Atacurile sau exploziile frecvente vizează în special forţele de ordine şi responsabilii din aparatul de stat.

Operaţiunea anunţată duminică de Comitetul antiterorist rus intervine după criticile recente ale preşedintelui rus Vladimir Putin, care în cadrul unei vizite efectuate vineri în Caucazul de Nord, a acuzat autorităţile locale că nu au reuşit să preia în totalitate controlul în regiune după cele două războaie din Cecenia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.