Baia Mare se pregăteşte să devină cel mai verde oraş din ţară

0 15

Primăria municipiului Baia Mare a lansat, marţi, acţiunea de plantare a arborilor şi arbuştilor, acţiune specifică sezonului de toamnă.

În perioada imediat următoare 1.000 de arbori vor fi plantaţi pe mai multe străzi din oraş, 3.000 de trandafiri, dar şi peste 2.000 de metri lineari de gard viu. Întreaga acţiune are ca scop revitalizarea municipiului Baia Mare, creşterea gradului de confort al cetăţenilor, dar şi continuarea demersului de a schimba faţa oraşului, urmând ca în timp Baia Mare să devină cel mai verde municipiu din România.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat  că pentru acţiunea de amploare pregătită pentru toamna acestui an sunt pregătiţi câteva mii de puieţi care vor reprezenta în timp oaze de verdeaţă vor beneficia atât zonele centrale, cât şi străzi din cartierele municipiului Baia Mare.

„Vor fi plantaţi în jur de 400 de platani în toamna acestui an, 150 de sălcii, 150 de tei, şi câteva sute de arţari. Municipiul Baia Mare are nevoie de mai mult verde. Am început în forţă plantările în primăvara acestui an, continuăm în perioada următoare cu plantările de toamnă, dar şi în următorii ani vom efectua asemenea acţiuni astfel încât, în timp, să acoperim întreg teritoriul oraşului nostru. Arborii au roluri multiple, de la estetică şi până la îmbunătăţirea calităţii aerului pe care îl respirăm”, a spus Cătălin Cherecheş.

Edilul a mai precizat că din primăvara anului 2013 vor demara plantările şi în parcurile din oraşului, iar Parcului Public Central v-a fi reamenajat.

„Vor urma plantări de arbori şi arbuşti în cartiere, dar şi zone centrale, astfel încât în următorii patru ani să devenim unul dintre cele mai verzi oraşe din ţară, iar în timp să ne atribuim titlul de cel mai curat şi mai verde oraş din România. Am ales platani pentru zonele centrale deoarece cresc mari, sunt rezistenţi, aduc un plus de imagine, dar contribuie şi la creşterea calităţii aerului.

Vom planta şi arţari, tei şi stejari, dar ne pregătim şi cu trandafiri şi gard viu, Ligustrum şi Hibiscus. Vrem să redăm imaginea idilică unei zone importante din Baia Mare, Săsarul, care traversează întreaga urbe, urmând să plantăm în prima instanţă, în aceasta toamna, 150 de sălcii pe ambele maluri a râului” , a spus primarul Cătălin Cherecheş.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.