Fabrica de magiun „Topoloveni” nu a fost cumpărată de investitori străini

2

Compania Sonimpex Serv Com SRL, deţinătoare a mărcilor ‘Topoloveni’ şi ‘Topoloveana’, nu a fost cumpărată de investitori străini, iar informaţiile apărute în ultimele zile nu se referă la companie şi la produsele Sonimpex Serv Com SRL, a anunţat, marţi, producătorul magiunului de Topoloveni, într-un comunicat .

„Produsele sub mărcile ‘Topoloveni’ şi ‘Topoloveana’ vor fi fabricate în continuare, respectiv magiunul de prune ‘Topoloveni’, dulceţurile 100% naturale din fructe, petale de flori şi legume ‘Topoloveana’, dar şi zacusca de vinete şi pasta de roşii. Compania Sonimpex Serv Com SRL se delimitează de modul de comunicare defectuos în care a fost lansat un brand concurent, fără o gamă aferentă de produse, pentru a induce ambiguitate şi confuzie în mintea consumatorilor brandurilor ‘Topoloveni‘ şi ‘Topoloveana‘, aparţinând Sonimpex Serv Com SRL. Produsele fabricate până în prezent de fabrica concurentă şi vecină din Topoloveni aparţin altor branduri, care nu conţin în denumire şi o indicaţie geografică (‘Topoloveni’)”, a declarat, marţi, directorul general al Sonimpex şi unic proprietar, Bibiana Stanciulov, în comunicatul remis Agerpres.

Compania Sonimpex Serv Com SRL face apel la instituţiile media să sesizeze intenţiile de publicitate înşelătoare, care profită de reputaţia mărcilor ‘Topoloveni’ şi ‘Topoloveana’, să evite inserarea de fotografii ale Fabricii de magiun Topoloveni şi ale produselor Sonimpex Serv Com SRL în materialele despre alte mărci sau produse concurente.

De asemenea, compania Sonimpex Serv Com solicită concurenţiei să înceteze să-i încalce drepturile de proprietate industrială asupra mărcilor ‘Topoloveni’ şi ‘Topoloveana’ şi să ia act de consecinţele nerespectării Legilor 158/2008 (a publicităţii înşelătoare), 11/1991 (a concurenţei neloiale) şi 8/1998 (a mărcilor).

Compania Sonimpex Serv Com este singurul producător cu capital integral românesc din domeniul prelucrării şi conservării fructelor fără zahăr adăugat, fără aditivi alimentari şi fără agenţi de conservare. Calitatea produselor companiei Sonimpex Serv Com a fost apreciată în străinătate şi recompensată cu Indicaţia Geografică Protejată a Comisiei Europene (2011) pentru produsul tradiţional romanesc ‘Magiun de prune Topoloveni’.

În 2011, compania Sonimpex Serv Com avea 25 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 4,54 milioane de lei.

Compania MGC International Investments, aflată în proprietatea fraţilor de origine libaneză Mohammad, Hassan şi Ahmed Murad, a anunţat vineri că a finalizat o investiţie de 3,7 milioane de euro într-o fabrică de prelucrare a fructelor şi legumelor din Topoloveni, vecină cu producătorul magiunului de Topoloveni Sonimpex, fabrică care face parte dintr-un complex preluat în 2002 de către compania MGC International Investments.

În prezent la acestă fabrică din Topoloveni sunt produse doar conservele din legume Mandy şi sosurile Spring Sauce.

Fraţii Murad sunt şi proprietarii lanţului hotelier Phoenicia, fabricii de pateuri Mandy, lanţului de restaurante fast-food Spring Time, derulând în ultimii ani şi o serie de afaceri imobiliare.

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. Eu spune

    daca cercetati putin pe interent veti afala ca doamna de la Sonimpex nu are inregistrat „Topoloveni” la nivel comunitar – are o cerere pentru marca „Topoloveni Magiun de prune” care acum este in examinare – au are inca dreptul …daca depui cerere nu inseamna ca ti s-a acordat dreptul asupra respectivei marci….

    http://oami.europa.eu/CTMOnline/RequestManager/en_Result_NoReg#

    in concluzie sa inteleg ca doamnei bibiana ii este frica de concurenta…din punctul meu de vedere ar fi foarte bine – acum vrea sa aibe monopol pe piata si de aia a ajuns magiunul la un pret de se pune praful pe borcane in magazine

  2. CapitNu spune

    Si mama facea magiun dar ea nu a fost mafioata ca sa faca afaceri ..nu este inventia ei..e produs traditional..nu la inventat ea..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.