Jessica Biel i-a spus „da” lui Justin Timberlake în Italia

0

Jessica Biel şi Justin Timberlake s-au căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei ceremonii restrânse, alături de prieteni şi de membrii familiei, în Italia, conform revistei People.

„Este extraordinar să fi căsătorit. Ceremonia a fost foarte frumoasă şi ne-am simţit în mod special alături de familiile şi prietenii noştri”, conform unei declaraţii comune făcută de cei doi, vineri, pentru revista People.

Detaliile ceremoniei nu au fost dezvăluite presei. Au exisat mai mutle surse care indicau că nunta se va desfăşura în Italia, dar fără a preciza locaţia sau data exacte.

Cei doi s-au logodit în luna decembrie a anului trecut şi au o relaţie de 4 ani.

Actriţa, care susţine despre ea că este foarte „băieţoasă”, nu s-a arătat interesată de o nuntă tradiţională, de rochia albă cu trenă sau de fast.

„Ştiu că nu vor fi foarte multe de organizat. Va fi un moment foarte special pentru noi, pe care vrem să-l păstrăm într-un cadru cât mai restrâns, mai intim”, declara ea în urmă cu câteva luni pentru revista Hello.

Cei doi s-au despărţit în martie 2011, dar s-au împăcat până în toamna aceluiaşi an, iar în luna decembrie Justin i-a cerut mâna.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.