La Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 5.2 grade Celsius

0

Cea mai scăzută temperatură a toamnei s-a înregistrat marţi dimineaţă, la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 5,2 grade Celsius.

Potrivit meteorologului de serviciu de la Staţia Meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, valoarea de minus 5,2 grade s-a înregistrat la răsăritul soarelui, după ce toată noaptea a fost frig.

Temperaturi negative au fost şi în alte localităţi harghitene. La Joseni s-au înregistrat minus 3,3 grade Celsius, în vreme ce la Topliţa termometrele au arătat minus 3,2 grade.

La staţia meteo Bucin s-a înregistrat o valoare pozitivă, de 4 grade Celsius, datorită fenomenului de inversiune termică, iar la Odorheiu Secuiesc s-au consemnat 3 grade Celsius.

Locuitorii din Harghita s-au obişnuit cu astfel de temperaturi, ţinând cont că zona este una dintre cele mai friguroase din ţară. Anul trecut, în 18 octombrie, au fost minus 12 grade Celsius, iar în 9 octombrie au căzut primele ninsori.

Minima absolută a lunii octombrie în Harghita a fost de minus 13,5 grade Celsius şi s-a înregistrat în anul 1988, la Miercurea Ciuc, iar maxima absolută a lunii a fost consemnat în 1955, tot la Miercurea Ciuc şi a fost de de 30,6 grade Celsius.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.