Podul Calafat-Vidin va fi deschis de miercuri pentru pietoni, iar de la anul şi pentru autoturisme şi trenuri

0

Premierii României şi Bulgariei, Victor Ponta şi Boiko Borisov, vor traversa miercuri, 24 octombrie, al doilea pod peste Dunăre dintre cele două ţări, între Vidin şi Calafat, alături de comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.

La scurt timp după vizita celor doi şefi de guvern, podul va fi deschis pentru pietoni. Locuitorii Vidinului vor putea să se ducă la Calafat, de exemplu, pentru a bea o cafea, scrie marţi cotidianul sofiot Standart.

Podul va fi deschis pentru autoturisme şi trenuri în anul 2013, iar până atunci trebuie efectuate o serie de lucrări de finalizare, precum asfaltarea, construirea căii ferate, hidroizolarea, instalarea unor elemente menite să protejeze construcţia în cazul coliziunii vreunei ambarcaţiuni etc.

Podul care va asigura o legătură rapidă cu vestul şi centrul Europei a fost un vis pentru locuitorii Vidinului de mai bine de un secol. Încă la sfârşitul secolului XIX-lea, consiliul local al oraşului a decis să fie construit un pod până în oraşul vecin Calafat.

Construcţia podului cu o lungime de 1.791 metri a început în urma cu 5 ani şi 4 luni şi oricine care se pricepe puţin la construcţii ar putea să-şi dea seama despre amploarea efortului. Fundaţiile podului se află la o adâncime de între 60 şi 80 de metri sub matca Dunării. Ultimul segment al podului Calafat-Vidin a fost instalat sâmbătă. În partea navigabilă a fluviului au fost instalate 178 de segmente cu o greutate de până la 240 tone fiecare, în partea nenavigabilă sunt 300 de segmente, dar mai mici, ajungând până la 120 de tone.

Podul va dispune de două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costul construcţiei, care până în anul 2011 era estimat la circa 226 de milioane de euro, a crescut până acum cu încă 27 milioane de euro.

Din acest total, 70 de milioane sunt asigurate prin programul ISPA, grant al Fondului de Coeziune, alte 70 de milioane sunt acordate de Banca Europeană de Investiţii sub formă de împrumut, bugetul de stat al Bulgariei asigură 60 de milioane, banca germană de dezvoltare KfW (Kreditanstalt fur Wiederaufbau) acordă 2 milioane de euro sub formă de ajutor şi 18 milioane sub formă de împrumut, iar Agenţia Franceză de Dezvoltare – un ajutor de 5 milioane de euro.

Finanţarea accesului de pe malul românesc este asigurată de Uniunea Europeană prin programul ISPA, cu 34 de milioane de euro, şi de bugetul de stat al României, cu 33 de milioane de euro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.