Cum influenţează teama percepţia noastră spaţială

0 16

Una din lecţiile uluitoare pe care neuroştiinţa ne-a predat-o în ultimii ani este aceea că, de multe ori, creierele noastre “falsifică” imaginea realităţii pe care ne-o oferă, relatează Redorbit.com.

Un studiu realizat de doi psihologi a arătat că sentimentul de teamă şi de pericol iminent poate modifica percepţia noastră spaţială în ceea ce priveşte apropierea unui obiect.

În general, creierul uman este incredibil de precis în ceea ce priveşte abilităţile sale de a estima distanţa faţă de un obiect care se apropie şi de a anticipa momentul impactului cu acesta. Acest lucru este incredibil de precis atâta timp cât acel obiect care se apropie nu pare să reprezinte o ameninţare.

Psihologii Stella Lourenco de la Universitatea Emory şi Matthew Longo de la Universitatea Birbeck şi-au unit forţele pentru a putea elabora un experiment care ar putea testa efectul fricii asupra abilităţii unei persoane de a prezice precis momentul impactului cu obiectele care se apropie.

Participanţii la studiu au fost aşezaţi în faţa ecranului unui calculator şi au urmărit imagini cu diferite obiecte care, la fiecare o secundă, creşteau în dimensiune, înainte de a dispărea complet.

Imaginile creşteau în mărime pentru a stimula un fenomen cunoscut ca şi “prefigurare”, un tipar optic pe care creierul îl foloseşte pentru a anticipa cât timp mai este până la coliziunea cu un obiect care se apropie. Participanţii la studiu au fost rugaţi să apese un buton pentru a prezice momentul impactului cu fiecare din obiectele de pe ecran.

Iar experimentul a mai avut o întorsătură: unele imagini afişate pe ecran erau obiecte inofensive, ca de exemplu fluturi sau iepuri, în timp ce alte imagini erau creaturi “ameninţătoare”, precum şerpii şi păianjenii.

Rezultatele au arătat că persoanele au subestimat în mod constant momentul coliziunii pentru imaginile ameninţătoare, adică persoanele care se temeau de şerpi sau păianjeni au crezut în mod repetat că vor intra în contact cu acele obiecte mult mai devreme decât cu cele inofensive, chiar dacă ambele imagini erau “prefigurate” la aceeaşi viteză.

Rezultatele echipei pun în discuţie înţelegerea tradiţională a “prefigurării” ca fiind un simplu fenomen optic, care este mai mult sau mai puţin detaşat de alte procese cerebrale.

La momentul crucial al studiului, aşa cum a subliniat Lourenco, stă ideea potrivit căreia percepţia şi emoţia pot fi mult mai complexe în mintea umană decât înţelegem noi acum.

“Frica poate modifica chiar şi aspectele de bază ale modului în care noi percepem lumea din jurul nostru”, spune Lourenco.

Mai mult, oamenii de ştiinţă au putut evalua cât de mult poate subestima un participant momentul coliziunii cu un obiect, în funcţie de cât de frică îi este de respectivul lucru: “Cu cât unei persoane îi era mai frică de păianjeni, de exemplu, cu atât mai mult subestima momentul impactului cu un păianjen prefigurat.”

Privind aceste lucruri dintr-o perspectivă evoluţionistă, este uşor de observat cum acest tip de răspuns cerebral automat la obiectele periculoase ar fi putut oferi strămoşilor noştri care trăiau în sălbăticie un avantaj de supravieţuire. Aşa cum spune şi Lourenco, “dacă un obiect care se apropie este periculos, este mai bine să virezi o jumătate de secundă mai devreme, decât o jumătate de secundă mai târziu”.

Ceea ce oamenii de ştiinţă încă nu înţeleg este mecanismul exact din spatele acestei subestimări a momentului coliziunii cu obiecte periculoase. De exemplu, ar putea fi faptul că teama de obiecte periculoase determină creierul să perceapă viteza de apropiere a obiectului ca fiind mult mai mare decât este de fapt. Pe de altă parte, ar putea fi şi ideea că sentimentul de teamă determină individul ameninţat să experimenteze o extindere a spaţiului său personal, sau a sferei în care se simte în siguranţă.

Lourenco spune că, împreună cu membrii echipei sale, ar vrea să facă “distincţia între aceste două posibilităţi într-o cercetare viitoare”. “Făcând acest lucru vom putea obţine o perspectivă faţă de mecanica aspectelor de bază ale percepţiei spaţiale şi a mecanismului care stă la baza fobiilor specifice.”

Echipa de cercetători crede că rezultatele studiului lor va avea un număr de implicaţii pentru cercetarea şi înţelegerea fobiilor clinice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata