“Goana după aur” – varianta 2012

0

– Guvernul chinez care până de curând a blocat toate achiziţiile de aur, îşi încurajează acum concetăţenii de acumula cea mai veche monedă din lume, a cărei atestare ca mijloc de plată datează de acum 6.000 de ani. Mulţi analişti asociază achiziţiile de aur cu dorinţa investitorilor sau a băncilor de a se proteja de inflaţie fiind considerat ca un activ care poate asigura protecţie în momente de criză.

Pentru a înţelege însă de ce, în acest moment, lumea revine la aur trebuie să trecem în revistă ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani.

În 2007, lumea întreagă află stupefiată că există o criză “subprime”, iar în vâltoarea evenimentelor declanşate de criza s-a prăbuşit nu numai piaţa imobiliară, ci au fost înghiţite instituţii financiare de mărimea băncii de investiţii Lehman Brothers.

Numai că, respectiva criză era o realitate care îşi are originea cu peste 30 de ani înainte de 2007 şi cu efecte şi în anii care urmează. Ţinând cont de acestea, întreaga lume a intrat în varianta modernă a “goanei după aur”.

Este această febră justificată sau doar o mişcare politică grefată pe un program de marketing extrem de elaborat?

 

Criza, o piesă în 8 acte

 

1.. Primul act al crizei a fost scris în perioada 1975-1980 sub impactul şocului creşterii explozive a preţului petrolului. În acea perioadă pentru a-şi păstra marja de profit companiile au fost nevoite să se orienteze către progresul tehnologic care a permis trecerea de la o producţie de masă ce implică numeroşi lucrători la o economie de masă care avea nevoie de o masă de consumatori. Numai că această evoluţie a pus bazele unui şomaj structural care nu a mai reuşit să poate fi controlat nicăieri în lume fiind, de atunci, pe o spirală ascendentă.

 

2. Cel de al doilea act debutat odată cu căderea zidului Berlinului datorită procesului de delocalizare. Până în acel moment lumea era bipolar dominată de două sisteme incompatibile. Prăbuşirea sistemului comunist a reprezentat momentul în care lumea s-a schimbat.

Dintr-o dată o imensă forţă de muncă înalt calificată şi dispusă să muncească pentru puţin s-a arătat dispusă să se angajeze în slujba celui care oferă mai mult. Asta a dus la delocalizarea campaniilor în zone de activitate cu o forţă de muncă ieftină în detrimentul lucrătorilor occidentali, ceea ce a afectat şi mai mult piaţa muncii şi nivelul salariilor care nu au mai putut evolua în ritmul de până atunci.

 

3. Actul trei al crizei a debutat cu bula Internet şi cu atentatele de la 11 septembrie 2001. Delocalizarea a subliniat faptul că salariile sunt prea mari şi ca forţa de muncă poate fi înlocuită, soluţia optimă fiind… automatizarea.

De aici şi până la creşterea explozivă a importanţei companiilor ce se ocupau de acest domeniu nu a mai fost decât un pas. Aşa a luat naştere, în martie 2000, bula Internet. Acest fenomen este mascat printr-un recurs la îndatorare masivă ceea ce a dus piaţa imobiliară pe o spirală descendentă. Înainte de relansarea economică băncile centrale au coborât dobânda de referinţă care a permis oamenilor să facă împrumuturi pentru a achiziţiona locuinţele care erau atât de ieftine.

În 2001, atentatele de la 11 septembrie au îngheţat la propriu economia mondială. Din nou, singurul răspuns al băncilor centrale a fost scăderea dobânzilor de referinţă simultan cu tipărirea de monedă ceea ce a creat premisele unei bule a îndatorării extreme.

Majoritatea companiilor au început să se “joace” cu bani ieftini aruncaţi în piaţă de băncile centrale, în timp ce cererea crescândă de imobile a aruncat preţul acestora pe o spirală ascendentă agresivă. Numai că fenomenul a mascat stagnarea puterii de cumpărare a familiilor afectată de delocalizare şi de îndatorare.

 

4. Cel de al patrulea pas în direcţia crizei a fost făcut în perioada celor două mandate prezidenţiale ale lui Bill Clinton acompaniat de prezenţa în fruntea FED a lui Alan Greenspan.

Este perioadă în care orice regulă dispare şi este înlocuită de ingineriile financiare, ceea ce a permis apariţia unor noi metode de gestiune şi de transfer al riscului. Asta a permis băncilor să “scape” de creditele dubioase folosind orice tehnică financiară care le stătea la dispoziţie şi a disipat aceste instrumente financiare (implicit riscurile legate de acestea) la nivel mondial.

 

5. Actul 5: Într-o încercare disperată de a calma speculaţiile imobiliare, Alan Greenspan şi apoi Ben Bernanke au ridicat de 17 ori dobânda de referinţă până când, în 2006, la valoarea de 5,25%, bula imobiliară s-a spart: datorită insolvabilităţii celor care au contractat respectivele credite.

Datorită exploziei şomajului generat de delocalizarea producţiei în ţările din fostul lagăr comunist şi înlocuirea muncitorilor cu roboţi, cei care au cumpărat imobile folosindu-se de credite s-au văzut în imposibilitatea de a le achita antrenând prăbuşirea pieţei imobiliare.

De aici până la următorul act al crizei nu a mai fost decât un pas: criza subprime a declanşat, în 2007, un seism financiar mondial care s-a transformat în 2008 într-o criză bancară ce avea să culmineze cu falimentul Lehman Brothers.

În mod logic, aceasta a antrenat în 2009 o criză economică, iar pentru a lupta împotriva celei severe recesiuni înregistrate din 1929 guvernele au început să se întreacă în programe de relansare economică.

După doi ani, în 2011, acestea au trebuit să recunoască eşecul acestor programe care nu au reuşit decât să contribuie la creşterea îndatorării publice. Sub presiunea acesteia, statele au început să facă paşi către politici de austeritate menite a stopa îndatorarea excesivă.

Este momentul declanşării crizei euro şi a Europei care sub presiunea germană refuză tipărirea de monedă aşa cum s-a procedat în SUA sau Argentina.

În consecinţă, în perioada următoare marile economii vor recădea în recesiune pe fondul îndatorării mondiale. Acesta va fi punctul în care omenirea se va găsi în faţa unei crize monetare. Toate crizele economice au creat dezechilibre majore care nu-şi vor găsi soluţia decât printr-o astfel de criză care se va declanşa în momentul insolvabilităţii generale a statelor.

Asta deoarece programele de austeritate vor antrena o recesiune atât de importantă încât nu se va putea găsi o soluţie pentru aceasta. Utilizarea fără discernământ a tiparniţei va duce la devalorizarea continuă a monedelor ceea ce va duce inevitabil la apariţia unei monede unice. Să fie aceasta etalonul aur?

Citeste continuarea…

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.