UMF Târgu Mureş şi Colegiul Universitar Davidson cercetează fenomenul fumatului în România

0

Colegiul Universitar Davidson (SUA) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş au demarat un proiect comun pe o durată de cinci ani, privind cercetarea fenomenului fumatului în România, a anunţat miercuri, prof. univ. dr. Abram Zoltan, coordonatorul proiectului.

Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri ,proiectul „Dezvoltarea capacităţii de cercetare în domeniul fumatului în România” este finanţat de Fundaţia Fogarty şi Institutele Naţionale de Sănătate din SUA, iar cercetările vor fi coordonate de investigatorul principal, Kristie L. Foley, împreună cu prof. Balazs Peter de la Universitatea Semmelweis din Budapesta, care implementează un proiect similar în Ungaria.

„Prevalenţa mare a fumatului activ şi pasiv în România, numărul foarte mare de ţigări fumate zilnic, numărul mare de încercări de renunţare la fumat cu o rată scăzută de succes a acestor încercări, toate împreună justifică extinderea şi urgentarea activităţilor de cercetare privind tabagismul. Proiectul este unul complex şi cuprinde multiple arii de cercetare: investigarea fumatului la copiii şi adolescenţii din ciclul şcolar gimnazial şi liceal, în rândul tinerilor din instituţiile de asistenţă socială, la femeile gravide şi la pacienţii cu boli cardiovasculare; evaluarea eficienţei diverselor metode de prevenire şi de încetare a fumatului, analiza impactului macro şi micro economic al tabagismului şi nu în ultimul rând monitorizarea poluării cauzate de fumat în cele mai frecventate spaţii publice”, a precizat profesorul Abram Zoltan.

Acesta a arătat că în cadrul proiectului, în perioada 15-17 octombrie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş s-au aflat patru cercetători americani şi şapte cercetători din Ungaria, care vor participa la proiectul privind fumatul în România în calitate de mentori ai cercetătorilor locali.

„Proiectul intitulat „Dezvoltarea capacităţii de cercetare în domeniul fumatului în România” va deschide posibilităţi de cooperare atât la nivel individual cât şi instituţional, de realizare a unor cercetări de înaltă rigoare ştiinţifică, de comunicare şi participare la congrese de specialitate, de implementare a celor mai avansate metode de intervenţie în scopul prevenirii şi stopării fumatului şi de ameliorare a politicilor şi legislaţiei privind fumatul în ţara noastră”, a mai subliniat Abram Zoltan.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.