Uraganul Sandy loveşte Cuba după Jamaica

0

Ploi foarte puternice şi vânturi de până la 135 km/h s-au abătut miercuri seară asupra sud-estului Cubei odată cu sosirea uraganului Sandy îndreptându-se spre nord după ce a lovit Jamaica.

Şase provincii din sud-estul Cubei au fost plasate în stare de alertă în faţa Sandy ale cărui prime efecte au fost resimţite pe coasta de sud a Cubei începând de la ora 22.00 /2.00 GMT joi/.

Televiziunea cubaneză retransmitea în direct reportaje din aceste provincii – Guantanamo, Santiago de Cuba, Granma, Las Tunas, Holguin şi Camaguey – unde apărarea civilă, în permanenţă foarte reactivă la intemperii, a luat măsuri preventive pentru „a proteja persoanele şi bunurile”, notează AFP.

Circa 1.700 de persoane au fost evacuate preventiv în provincia Santiago de Cuba.

Cu câteva ore mai înainte, Sandy a lovit capitala Jamaicăi, Kingston, unde 500 de persoane au fost cazate în adăposturi de urgenţă.

Poliţia a ordonat o restricţie de circulaţie de 48 de ore în principalele oraşe din Jamaica din motive de siguranţă şi pentru a evita posibile jafuri.

Uraganul a lovit de asemenea Haiti, mai la est, unde o femeie ce a încercat să traverseze un râu în valuri a murit, potrivit televiziunii cubaneze.

Preşedintele haitian Michel Martelly a anulat o vizită planificată în Cuba şi primul ministru jamaican Portia Simpson-Miller a întrerupt o vizită în Canada pentru a se întoarce în ţară înainte de închiderea aeroporturilor internaţionale.

Sandy, furtună tropicală devenită miercuri uragan de categorie pe scara Saffir-Simpson ce cuprinde cinci, se afla joi la 2.00 GMT /22.00 în Cuba/ la 115 km sud-vest de Santiago de Cuba, a declarat institutul cubanez de meteorologie.

Uraganul se deplasa spre nord cu o viteză de 22 km/oră. El urmează să traverseze Cuba în şase ore şi să se îndrepte spre Bahamas unde a fost declanşată alerta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.