Cutremur de pământ în sudul Italiei: un bărbat mort de infarct

0 18

Un bărbat de 84 de ani a murit de infarct în cutremurul de pământ ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri în regiunea Cosenza din sudul Italiei, a anunţat agenţia de presă Ansa, preluată de AFP.

Octogenarul a intrat în panică şi i s-a făcut rău, decedând după sosirea serviciilor de salvare la faţa locului, a precizat Ansa.

Cutremurul de pământ a fost resimţit în toată zona Parcului naţional Pollino, cel mai mare parc naţional din Italia, unde locuitorii satelor s-au grăbit să iasă în stradă de teama alunecărilor de teren.

La Mormanno, un sat de 3.500 de locuitori, cei 36 de pacienţi ai spitalului au fost evacuaţi. Ei au fost instalaţi în corturi, înainte ca 14 dintre ei să fie conduşi spre alte structuri.

Potrivit Institutului american de Geofizică /USGS/, cutremurul, înregistrat la graniţa dintre regiunile de sud Calabria şi Basilicata, a avut o magnitudine de 5,3 şi epicentrul lui a fost situat la 6 km sud-est de Mormanno şi 14 km vest de Castrovillari, în regiunea Cosenza.

Potrivit aceleiaşi surse, el a fost situat la o adâncime de 3,8 km.

Mai multe case din centrul Mormanno au suferit pagube, dar, potrivit carabinierilor, va dura câteva ore pentru a le evalua.

„A fost multă panică, dar nu sunt răniţi”, a declarat primarul din Mormanno, Guglielmo Armentano, înainte de decesul octogenarului.

„În centrul istoric, sunt câteva case avariate. Ca măsură de precauţie am evacuat spitalul”, a adăugat el.

În ultimii doi ani, peste 2.200 de cutremure au fost înregistrate în zona masivului Pollino, dar acestea au fost toate de intensitate inferioară, majoritatea între 2 şi 3 şi numai şapte de magnitudine mai mare de 3.

Peninsula este frecvent zguduită de cutremure. Ultimul ca importanţă s-a produs în mai când Emilia-Romagna /nord-est/ a fost zguduită în zece zile de două cutremure puternice ce au făcut în total 23 de morţi şi 14.000 de persoane rămase fără adăpost.

Italienii sunt deosebit de traumatizaţi de cutremurul din L’Aquila /centru/ de la 6 aprilie 2009 ce a făcut peste 300 de morţi şi a lăsat zeci de mii de sinistraţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata