Dâmboviţa: Focul lui Sâmedru, aprins în mai multe sate

0

”Focul lui Sâmedru”, un ceremonial nocturn ce marchează începutul de an pastoral, va fi aprins, în noaptea de joi spre vineri, în mai multe sate dâmboviţene, în ajun de Sfântul Dumitru.

În preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună întreaga suflare a aşezării. În formele vechi ale sărbătorii, în mijlocul grămezii de lemne şi al cetinii de brad se punea, pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure, substitut al zeului care moare şi renaşte anual.

În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focu lui Sâmedru!”, iar femeile împart fructe şi covrigi.
”Focul are rol purificator şi regenerator. Cenuşa, cărbunii aprinşi şi alte resturi din rugul funerar, sunt luate pentru a fertiliza grădinile şi livezile. Cine sare peste foc va fi sănătos tot anul”, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal Curtea Domnească”.

Momentul cel mai aşteptat al ceremonialului este prăbuşirea bradului incinerat. Prin direcţia în care cade se apreciază care dintre feciori sau fete urmează să se căsătorească în noul an.

Sâmedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii şi a frigului.

Sâmedrul a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Dumitru, Marele Mucenic de la Tesalonic din calendarul ortodox. În legende, credinţe sau basme, Sâmedru era un om obişnuit, crescător de animale sau un sfânt care umbla pe pământ însoţit adesea de Sângiorz.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.