DNA: Angajat ADR Nord-Vest, trimis în judecată pentru fraudă de peste 2,7 milioane euro

0 12

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Cosmina Druţă, contabil la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest şi la SC Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT), asociat şi administrator la SC Vangher SRL, pentru fraudă de peste 2,7 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri , în sarcina acesteia s-au reţinut infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (163 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (170 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (436 acte materiale), uz de fals, în formă continuată (436 acte materiale) şi spălare de bani, în formă continuată.

În acelaşi dosar, a mai fost deferit justiţiei Vasile Naica, administrator legal al SC Vangher SRL şi soţul inculpatei Druţă, precum şi SC Vangher SRL, persoană juridică română, pentru spălare de bani, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că inculpata Druţă a profitat de atribuţiile sale de serviciu, respectiv acelea de a depune instrumente de plată la bancă şi trezorerie, de a ridica extrase de cont şi de a completa ordine de plată, în scopul însuşirii pe nedrept de sume de bani din patrimoniul acestor persoane juridice.

„Concret, în perioada septembrie 2009 – iulie 2012, inculpata Druţă, utilizând mijloace frauduloase (ordine de plată falsificate), a indus în eroare reprezentanţii unităţilor bancare unde aveau deschise conturi instituţiile la care era contabil şi i-a determinat să transfere peste 11,5 milioane lei, echivalentul a peste 2,7 milioane euro, din conturile ADR Nord Vest şi SC IRCETT SA în contul firmei sale SC Vangher SRL. Inculpata a falsificat personal aceste documente bancare şi a solicitat transferurile în baza unor operaţiuni comerciale inexistente”, se arată în comunicat.

DNA precizează că, pentru a ascunde toate aceste transferuri frauduloase, inculpata Druţă a falsificat 170 de înscrisuri reprezentând extrasele de cont ale ADR Nord-Vest, depuse în contabilitatea acestei instituţii, ordinele de plată ale SC IRCETT SA, declaraţiile pentru plata obligaţiilor la bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale şi ordinele de plată aferente întocmite pe numele firmei şi facturi fiscale.

Procurorii susţin că una dintre consecinţele acestor acţiuni a fost şi diminuarea sau chiar neplata contribuţiilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pentru partea vătămată ADR Nord-Vest.

„Pentru a crea aparenţa de legalitate a peste 11,5 milioane lei transferate în mod fraudulos în conturile firmei sale, inculpata Druţă a înregistrat în contabilitatea acestei societăţi comerciale 91 de operaţiuni comerciale fictive cu presupuşi clienţi diverşi, pentru o parte din această sumă, iar o parte din transferuri nu le-a înregistrat deloc. De asemenea, suma totală de 184.200 lei a fost transferată în conturile unor persoane fizice sub aparenţa unor operaţiuni comerciale fictive pentru ca, ulterior, aceşti bani să fie retraşi din conturi de persoanele respective şi remişi inculpatei sau altor persoane la indicaţiile acesteia”, au constatat anchetatorii.

Sursa citată menţionează că banii proveniţi din aceste activităţi frauduloase au fost utilizaţi pentru plata salariului său ca angajat al firmei sale, plăţi către inculpată, ca persoană fizică, pentru achiziţionarea unor terenuri şi apartamente în localităţi din apropierea municipiului Cluj-Napoca, cât şi pentru achiziţionarea de bijuterii din aur şi a două autoturisme de lux.

În cazul acestor achiziţii, inculpata a fost sprijinită de soţul său, Vasile Naica, în calitate de administrator legal al SC Vangher SRL sau în nume personal, prin participarea la semnarea contractelor de vânzare – cumpărare.

Părţile vătămate ADR Nord-Vest şi SC IRCETT SA s-au constituit părţi civile în cauză, fără a preciza sumele exacte pe care le solicită.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpata Druţă a restituit din contul SC Vangher SRL în contul părţii civile ADR Nord-Vest suma de peste 260.000 lei, iar în contul părţii civile SC IRCETT SA suma totală de aproximativ 415.000 lei.

În vederea recuperării sumei totale reţinute ca prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Druţă, Naica şi SC Vangher SRL, după cum urmează: conturi bancare, un autoturism de lux, 37 de imobile (terenuri şi apartamente) şi 232 de bijuterii.

În 3 august, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatei Druţă pentru 29 zile, măsură ce a fost prelungită ulterior.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.