Mitt Romney şi aliaţii săi au strâns aproape 112 milioane dolari în prima jumătate a lui octombrie

0 30

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Mitt Romney, şi aliaţii săi au strâns în perioada 1-17 octombrie aproape 112 milioane de dolari, a anunţat joi echipa sa de campanie, transmite Reuters.

Prestaţia bine apreciată a candidatului republican la prima dezbatere în direct cu preşedintele democrat în exerciţiu, Barack Obama, de la 3 octombrie a contribuit la creşterea substanţială a donaţiilor, menţionează echipa de campanie.

În total, la 17 octombrie, cu câteva săptămâni înainte de scrutinul din 6 noiembrie, Romney, Comitetul naţional republican şi filialele partidului dispuneau de 169 milioane de dolari lichizi. Peste 38 de milioane de dolari din banii strânşi de echipa de campanie republicană s-au adunat sub forma donaţiilor de până în 250 de dolari.

Alegerile din 2012 sunt pe cale să devină cele mai scumpe din istoria SUA, pe fondul cheltuielilor masive pe publicitate şi vizând mobilizarea alegătorilor la vot.

În septembrie, Obama şi aliaţii săi au strâns 181 milioane de dolari, iar Romney 170,5 milioane.

Echipele de campanie trebuie să-şi anunţe situaţiile financiare pe prima jumătate a lui octombrie la Comisia electorală federală până joi seara.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata