Au fost legiferate măsurile stabilite prin OUG nr. 1/2012

4

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724/25.10.2012, a fost publicată Legea nr. 185/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege.

Reamintim că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2012 a stabilit:

– suspendarea, pe perioada 31 ianuarie 2012 – 1 ianuarie 2013, a prevederilor referitoare la obligaţia de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

– suspendarea implicită, pe perioada 31 ianuarie 2012 – 1 ianuarie 2013, a prevederilor referitoare la eliberarea adeverinţei care să ateste faptul că, la prima transcriere a dreptului de proprietate în România pentru un autovehicul înmatriculat după 1 ianuarie 2007 şi până la intrarea în vigoare a Legii, proprietarului plătitor al taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule/taxei pe poluare pentru autovehicule nu i s-a restituit cuantumul acesteia sau valoarea reziduală;

– restituirea, la cerere, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, a unui autovehicul rulat, achitată în perioada 13 ianuarie 2012 – 31 ianuarie 2012, potrivit art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2012 coroborat cu art. 117 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

loading...
Citește și
4 Comentarii
  1. Daniel spune

    Buna ziua.As avea si eu o intrebare.Pot sa-mi inmatriculez masina fara a mai plati acea taxa de poluare?

  2. Dodo spune

    toate necazurile (inclusiv inmatricularea autovehiculelor in alte state) pot fi eliminate prin introducerea unei taxe fixe (ex.: 0,02 euro/litru/motorina/benzina/gplauto) in pretul carburantilor auto destinati pietei interne… acest lucru se poate face foarte usor, direct la rafinarii si la importatori… si conform sloganului „poluatorul tb sa plateasca”, cu cat folosesti mai des o masina cu motor mai mare cu atat contributia la acest fond de mediu este mai mare, nu?…

  3. tigri2 spune

    Ne lamureste NU ,este o smechereala doar doar om pune botul si-i vom vota.DA o masina adusa acum doua sapatamani di Germania[exemplu] ,pentru ea,se va plati taxa auto calculata conform modelului.E cam smecheri kkraii.

  4. AVOCATUL spune

    CACIALMA!!!!
    NU ESTE ADEVARAT CA S-a tras pe dreapta taxa de prima inmatriculare!
    AR FI FOST PREA FRUMOS PENTRU TOTI si mult pra urat pentru noi avocatii.
    PONTA se tine de poante! DAR , vai ce poanta-si face singur, cand cu penalitati, dobanzi si actualizare la zi a taxelor incasate necuvenit, va trebui la dispunerea CEDO, sa le achite celor in drept, jefuiti pe nedrept.
    Taxa de poluare se va putea lua NUMAI prin judecata. ACUM tribunalele, fac jocul guvernelor care au incasat aceasta taxa si fixeaza termene descurajatoare. DAR NU VA LASATI PAGUBASI. Dati in judecata si odata cu cererea introductiva- numai dupa ce contestati decizia de plata – solicitati pe langa restituirea sumei, actualizarea la zi, DAR si dobanda legala, precum si in special penalitatea de 0,2% pe fiecare zi. Pentru un singur an obtineti 178% din suma platita, 270% pentru 2 ani, 350% pentru trei ani. CUM guvernul BOC-BOC si POANTA au incasat din aceste taxe peste 5-6 milioane de euro, , dupa ce CEDO va dispune remiterea catre contribuabili, suele ce le va plati guvernul vor depasi 20 milioane euro!
    NU UITATI, taxa de poluare la prima inmatriculare pentru autoturismele sh de provenienta intracomunicare, A FOST CONSIDERATA DE CEDO, xca necuvenita si discriminatorie.
    SPER ca guvernul sa nu o radieze , sau sa dispuna remiterea doar cu indicile de actualizare. Am pierde in medie 500-1000 de euro pentru fiecare proces. Domnule POANTA, noi avocatii va rugam nu aboliti taxa!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.