Hillary Clinton afirmă din nou că îşi va părăsi funcţia după 20 ianuarie

0

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a confirmat într-un interviu apărut în ediţia de vineri a cotidianului Washington Post dorinţa sa de a părăsi actuala funcţie după învestirea la 20 ianuarie 2013 a viitorului preşedintele al SUA, chiar şi în cazul în care Barack Obama va fi reales, informează AFP.

‘Am aceeaşi agendă (…) Am ca obiectiv să plec la scurt timp după învestitură; este proiectul meu. Dar încă nu am putut să mă aşez la o discuţie cu preşedintele, pentru că el încearcă să câştige alegerile, ceea ce se va întâmpla, sperăm, în curând. Vom discuta atunci despre modalitatea de a derula tranziţia’ cu un succesor, a declarat şefa diplomaţiei americane pentru publicaţia amintită.

Învinsă de Barack Obama în primarele democrate din 2008, Hillary Clinton a străbătut lumea întreagă cu începere din ianuarie 2009. Ea este o figură de primă mărime a guvernării democrate, însă în repetate rânduri a afirmat că va rămâne în funcţie pe durata unui singur mandat prezidenţial.

‘Într-adevăr, nu sunt dispusă ca să mai rămân, dar ştiu de asemenea că trebuie să fim conştienţi de ceea ce a mai rămas de făcut. Încă o dată, trebuie să vorbesc cu preşedintele’,a afirmat ea, potrivit site-ului Washington Post.

Cu toate acestea, într-un scurt interviu publicat joi de Wall Street Journal, Hillary Clinton pare să fi lăsat uşa întredeschisă pentru a rămâne mai mult în funcţie, în special pentru a gestiona consecinţele afacerii atentatului comis asupra Consulatului american la Benghazi (Libia), la 11 septembrie, dacă bineînţeles Barack Obama va fi reales la 6 noiembrie împotriva republicanului Mitt Romney.

‘Multe persoane mi-au vorbit despre menţinerea mea’ în funcţie, a spus ea, fără să fie mai explicită.

Întrebat miercuri seară în cadrul unei emisiuni a postului NBC, preşedintele Obama a precizat că, ‘în pofida rugăminţilor stăruitoare’, a acceptat ideea că Hillary Clinton va pleca la sfârşitul mandatului, chiar dacă el va fi reales la 6 noiembrie. ‘A făcut o muncă uriaşă. Aş fi preferat să rămână’, dar ‘cred că pentru ea a sosit vremea să petreacă mai mult timp cu familia’, a menţionat liderul de la Casa Albă.

În ultimele luni, la Washington şi-au făcut loc cu insistenţă zvonurile cu privire la candidatura la prezidenţialele din 2016 a lui Hillary Clinton, care vineri a împlinit 65 de ani.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.