Cele mai educate ţări din lume

0 30

Contrar aşteptărilor, rata absolvirii unei instituţii de învăţământ superior continuă să se îmbunătăţească în întreaga lume în timpul recesiunii economice, potrivit unui studiu economic internaţional. În ţările mai dezvoltate, procentajul de adulţi ce deţin echivalentul unei diplome universitare a crescut cu peste 30% în anul 2010. În SUA, acest procent a fost de peste 40%, una dintre cele mai mari creşteri din întreaga lume.

Totuşi, îmbunătăţirile în sistemul de învăţământ superior sunt mai greu de obţinut în aceste ţări. Economiile mai dezvoltate au avut populaţiile cele mai educate de ceva timp încoace. În timp ce aceste ţări îşi îmbunătăţesc constant rata educaţiei, creşterea a fost modestă faţă de economiile în curs de dezvoltare. La doar puţin peste 1%, SUA au avut cea mai mică rată de creştere anuală pentru învăţământul superior din anul 1997. În Polonia, o piaţă emergentă, rata anuală a fost de 7,2% din 1997 şi până în 2010.

OCDE a calculat proporţia de rezidenţi cu o diplomă universitară în cele 34 de ţări membre ale grupului şi în alte economii majore. În funcţie de raportul OCDE, WallStreet.com a identificat cele zece ţări cu cea mai mare proporţie de adulţi cu  diplomă universitară.

Majoritatea ţărilor care au cheltuit mulţi bani pe educaţie au şi populaţiile cele mai educate. La fel ca şi în anii anteriori, cele mai educate ţări au tendinţa de a cheltui cel mai mult pe învăţământul superior, ca şi procent din produsul intern brut. Printre cele mai educate ţări din lume întâlnim Canada, Israel şi SUA.

Matthias Rumpf, şeful media de la OCDE, a explicat faptul că finanţarea educaţională are o legătură puternică cu numărul de rezidenţi care urmează o facultate. Printre ţările cu cea mai mare proporţie de rezidenţi care au o diplomă universitară, o parte disproporţionată din cheltuieli provine din surse private, inclusiv taxe de şcolarizare şi donaţii. Proporţia medie OCDE a cheltuielilor private este de 16%. În SUA, 28% dintre finanţări provin din surse private. În Coreea de Sud, o altă ţară din primele zece, rata finanţărilor private este de peste 40%.

  • Iată care sunt cele mai educate ţări din lume:

1. Canada

> Procentul populaţiei care a urmat învăţământul superior: 51%
> Rata medie de creştere anuală (2000-2010): 2,4% (a 5-a cea mai scăzută)
> PIB pe cap de locuitor: 39.050 dolari (al 11-lea cel mai mare)

Canada este singura naţiune unde mai mult de jumătate din toţi adulţii au urmat o instituţie de învăţământ superior în 2010. În anul 2000, când Canada a fost de asemenea numită cea mai educată ţară din lume, acest procent a fost de 40%. Canada a reuşit să devină un lider mondial în educaţie fără a fi un lider în cheltuielile privind educaţia, care au totalizat doar 6,1% din PIB-ul pe anul 2009, sau mai puţin de media de 6,3% pentru OCDE. Unul din departamentele în care Canada nu s-a descurcat foarte bine a fost atragerea studenţilor străini, care au reprezentat doar 6,6% din studenţii universitari, mult mai puţin decât media OCDE de 8%.

 

2. Israel

> Procentul populaţiei care a urmat învăţământul superior: 46%
> Rata medie de creştere anuală (2000-2010): nu există
> PIB pe cap de locuitor: 26.531 dolari (al 13-lea cel mai scăzut)

Israel a aderat la OCDE în 2010. În anul acela PIB-ul pe cap de locuitor era cu peste 7.000 de dolari sub media OCDE. În ciuda acestui lucru, rata de absolvire a liceului în această ţară era de 92% în 2010, cu mult peste media OCDE de 84%. Dintre rezidenţii Israelului,  46% au o diplomă superioară, faţă de media OCDE de 31%. Israelul a cheltuit 7,2% din PIB pentru instituţiile educaţionale în 2009. Iar pentru prima dată, educaţia preşcolară va fi gratuită începând cu anul 2012, chiar şi pentru copiii de trei ani, iar Israelul ar trebui să beneficieze de acest lucru, deoarece, potrivit OCDE, “educaţia timpurie este asociată cu o performanţă mult mai bună mai târziu în anii de şcoală”.

 

3. Japonia

> Procentul populaţiei care a urmat învăţământul superior: 45%
> Rata medie de creştere anuală (2000-2010): 2.9%  (a 10-a cea mai scăzută)
> PIB pe cap de locuitor: 33.785 dolari (al 18-lea cel mai mare)

În 2009, Japonia a cheltuit 1,6% din PIB pe educaţia superioară şi pe educaţia echivalentă celei universitare, la egalitate cu media OCDE. În ciuda cheltuielilor destul de reduse, ţara a avut în continuare o rată de absolvire a liceului de 96%, pe locul doi la nivel mondial, în timp ce procentajul pentru populaţia ce a urmat o instituţie superioară era cu 14% mai mare decât media OCDE.

 

4. SUA

> Procentul populaţiei care a urmat învăţământul superior: 42%
> Rata medie de creştere anuală (2000-2010): 1.3% (a 2-a cea mai scăzută)
> PIB pe cap de locuitor: 46.548 dolari (al 4-lea cel mai mare)

Deşi SUA este una din puţinele naţiuni unde peste 40% dintre persoane au o diplomă universitară în 2010, sistemul educaţional nu este lipsit de probleme. Printre preocupările principale se numără rata de absolvire a liceului în 2010, care a fost de 77%, cu mult sub media OCDE de 84%. Chiar dacă rata absolvirii a fost relativ scăzută, SUA sunt în continuare o naţiune dintre cele care cheltuie cel mai mult pe educaţie, reprezentând 7,9% din PIB.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata