Ponta: După alegeri îl voi propune pe Liviu Dragnea ministru responsabil de reforma administraţiei

0 11

Premierul Victor Ponta a declarat luni că după alegerile parlamentare din 9 decembrie îl va propune pe secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, ministru în Guvern responsabil de reforma administraţiei.

Întrebat dacă se ia în calcul varianta ca Liviu Dragnea să fie propus preşedinte al Camerei Deputaţilor, Victor Ponta a răspuns că nu se pune această problemă.

„Liviu Dragnea este un om cu o foarte mare experienţă în administraţia locală şi va fi, alături de mine, după 9 decembrie principalul responsabil în cadrul Guvernului pentru reforma administraţiei româneşti şi pentru adevărata descentralizare. Este cel mai potrivit pentru acest lucru”, a declarat primul-ministru înainte de şedinţa USL.

E a evitat un răspuns privind propunerea ca Liviu Dragnea să fie ministru de Interne.

„Va fi în Guvern. Eu îl voi propune în Guvern şi va fi principalul responsabil de ceea ce înseamnă descentralizare şi reforma administraţiei româneşti. De ce vă gândiţi numai la poliţie?”, a spus Ponta.

El a susţinut că nu este nevoie ca preşedintele Traian Băsescu să semneze decretul de numire a lui Liviu Dragnea ministru.

„Nu-i nevoie să semneze. Dacă Parlamentul votează lista de miniştri, aceasta se publică în Monitorul Oficial şi după aceea depunem jurământul. Doar la remaniere se semnează decretul”, a explicat Ponta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata