Top Forbes: averile miliardarilor au scăzut cu 3,6 miliarde euro; Ioan Niculae – cel mai bogat român

0

Averile celor 500 miliardari din topul realizat de revista Forbes au scăzut cu 3,6 miliarde de euro în 2012, cel mai bogat român fiind Ioan Niculae, cu o avere estimată la 1 – 1,1 miliarde euro.

‘Sunt mulţumit că faţă de anii trecuţi, în ciuda crizei, numărul de angajaţi a crescut, iar în perspectivă va exista cerere pentru produsele noastre. Dacă mă uit însă la situaţia economiei nu cred că vreţi să îmi ştiţi părerea. Observ lipsa interesului din partea clasei politice pentru producţie şi industrie în general’, a spus omul de afaceri Ioan Niculae, la prezentarea Topului, acesta reuşind să urce de pe locul trei pe primul loc la ediţia din acest an.

Ioan Niculae are afaceri în domeniul chimiei agriculturii şi energiei.

Pe locul doi în Topul realizat de Forbes se situează Frank Timiş, cu o avere estimată la 900 – 950 milioane euro.

Acesta şi-a menţinut poziţia a doua în top ca şi anul precedent, iar afacerile sale sunt în domeniul resurselor minerale prin compania Africa Minerals.

Pe locul trei în top se află Dinu Patriciu, locul 1 de anul trecut, cu o avere de 800 – 900 milioane de euro.

În afara podiumului, top zece este continuat de Dan Grigore Adamescu, cu afaceri în centre comerciale, asigurări, hoteluri şi mass media (o avere estimată între 700 – 730 milioane euro), Ion Ţiriac, cu societăţi pe piaţa auto, imobiliare banking şi asigurări (cu o avere între 700 şi 730 milioane euro), Gabriel Comănescu – shipping şi o avere între 480 – 500 milioane euro, Veronica Drăgan – distribuţie GPL, energie şi o avere între 450 şi 500 milioane de euro.

Top zece este închis de Gruia Stoica, cu afaceri în domeniul feroviar şi o avere estimată la 420 – 430 milioane euro – locul 8, Dorinel Umbrărescu, cu o avere estimată între 360 – 380 milioane euro în domeniul infrastructurii şi Zoltan Teszari – locul 10, cu afaceri de 360 – 370 milioane euro din telecomunicaţii şi TV.

‘Cele mai importante pentru a dobândi o avere sunt norocul şi oportunitatea’, a spus Ovidiu Tender, locul 15 din top, cu o avere de 210 – 230 milioane euro din petrol şi gaze, construcţii, farma şi agricultură.

Potrivit celor care au cules datele din Top „Forbes 500 Miliardari”, averile celor mai bogaţi români au scăzut în 2012 cu 3,6 miliarde euro, averile cumulate ale celor 500 scăzând la 21,5 miliarde euro comparativ cu 40 miliarde euro în 2008.

Averea medie a celor 500 este de 43 milioane euro, iar averea minimă pentru a intra în top este 6 milioane euro.

Companiile deţinute de cei 500 au peste 216.000 de angajaţi.

Din cei 500, 7 şi-au moştenit întreaga avere, iar 13 doar o parte din aceasta, 480 de miliardari clădindu-şi averile de la zero.

Cei mai afectaţi de criză au fost cei cu expunere mare în domeniul imobiliarelor şi terenurilor, în schimb cele mai mari profituri au venit din construcţii – infrastructură, agricultură, industria alimentară, colectarea deşeurilor, servicii medicale şi transporturi feroviare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.