Radu Berceanu (PDL) renunţă la un nou mandat de senator pentru a construi avioane

1 11

Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat luni, 29 octombrie, că decizia de a nu-şi mai depune candidatura pentru un nou mandat de senator a fost luată încă din anul 2011, deoarece intenţionează să se ocupe, în viitor, de construirea unui avion.

„În primul rând eu am luat această decizie de mult, în decembrie anul trecut (2011 – n.r.), deci nu a avut nici o legătură cu faptul că nu mai suntem la guvernare. Împlinesc cât de curând 23 de ani de când sunt prin Parlament. Eu am fost în toate legislaturile şi cred că este suficient.

Cred că trebuie să mai vină şi alţii mai tineri, mai proaspeţi, cu alte idei, cred că ne trebuie o împrospătare. Pe de altă parte eu sunt unul dintre parlamentarii care mai au şi altceva de făcut pe lumea asta decât să fie politician. Sunt mulţi care dacă nu mai sunt în politică sau în Parlament trebuie să meargă în şomaj că nu au vreo profesie sau vreo activitate alta decât asta. (…) Eu am o meserie care îmi este foarte dragă. Eu am să fac nişte avioane. Am să fac un avion şi după aceea, dacă toate lucrurile o să iasă cum sper eu să iasă, o sa fac o fabrică de avioane. E un proiect destul de ambiţios şi de dificil, mai ales de unul singur, dar eu mi-am mai propus şi alte lucruri dificile şi le-am realizat. Sunt convins că am toate şansele”, a declarat Berceanu.

Senatorul a precizat că lucrează deja la construirea unui avion proiectat de el, cu ajutorul unui kit.

„Am mai făcut un avion dintr-un kit, deci din nişte părţi pe care le-am cumpărat. Ăsta este un avion pe care eu l-am proiectat, l-am calculat, l-am realizat, cât e realizat. Sunt pe la jumătate aşa, poate mai mult de jumătate şi cu care eu o să zbor prima dată şi sunt convins că o să mai auziţi de chestiunea asta”, a adăugat senatorul PDL.

Citește și
1 Comentariu
  1. Fane spune

    Unde construieste avioane ? Pe luna, pe Marte, ca in Romania nu mai exista nicio fabrica de construit avioane, le-a inchis pe toate. Poate-i face un avion lui DD, ca nu are, in prezent, decat eliciopter.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.