Martin Schulz: Sunt un susţinător al aderării României la Spaţiul Schengen

0

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a opinat, miercuri, că România ar trebui să poată adera la Schengen datorită faptului că a reuşit să îndeplinească condiţiile necesare.

„Sunt într-adevăr un susţinător al României, mai ales în ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen. România a îndeplinit criterii, de aceea ar trebui să adere la Schengen”, a afirmat preşedintele PE, într-o conferinţă de presă.

El s-a referit şi la necesitatea existenţei unei cooperări între Parlamentul European şi parlamentele naţionale ale statelor membre UE în vederea finalizării proiectului de finanţare europeană pe perioada 2014 – 2020.

Martin Schulz a precizat că bugetul european este unul ‘ambiţios’, care poate aduce beneficii unora dintre statele membre, între care şi România.

„Ca preşedinte al PE, pot spune că suntem în negocierile finale pentru cadrul financiar multianual. Este vorba de finanţarea europeană pe perioada 2014 – 2020. Este un buget european ambiţios, care asigură mai ales politica de coeziune a UE, care este foarte importantă pentru ţări precum România. Este importantă pentru menţinerea acestui nivel de transformare a ţării, de a aduce o dinamică economică. Nu este, însă, numai cazul României. Este şi cazul altor state membre. Pe 13 noiembrie, în PE, va avea loc o conferinţă la care vor participa prim-miniştri ai 15 dintre statele membre, care vor pregăti Consiliul European din 22 – 23 noiembrie, unde se va negocia cadrul financiar european. Eu cred că această cooperare între PE şi parlamentele naţionale este esenţială pentru democratizarea şi integrarea şi mai profundă a UE. Trebuie să avem o viziune comună în toate parlamentele ţărilor membre”, a precizat oficialul european.

Preşedintele PE a spus că l-a bucurat faptul că, la şedinţa plenului reunit al Parlamentului României de miercuri, au participat reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv cei din Opoziţie.

În opinia liderului european, participarea în număr mare a parlamentarilor români la discursul său poate fi interpretată şi ca un semnal că politicienii realizează necesitatea coeziunii.

„Eu m-am bucurat de cei care au participat. Cei care nu au venit, dacă nu au dorit să vină, a fost decizia lor. Am fost încântat de prezenţa celor care au participat şi m-au ascultat. Îmi exprim satisfacţia că toţi parlamentarii PDL, liderul grupului, preşedintele PDL au fost în sala de plen. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost prezent. Este expresia faptului că toate grupurile parlamentare înţeleg că acum avem nevoie de coeziune, că trebuie să lăsăm luptele interne undeva în spate, că trebuie să fim uniţi pentru a promova un buget puternic pentru viitor, pentru cetăţenii României şi în beneficiul partidelor politice”, a subliniat Martin Schulz.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.