Poliţiştii ies în stradă începând cu 19 noiembrie, dacă revendicările lor nu sunt soluţionate de Guvern până pe 16 noiembrie

0

Membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) vor ieşi în stradă începând cu data de 19 noiembrie, dacă revendicările formulate de aceştia nu vor fi soluţionate de Guvern până pe 16 noiembrie, se arată într-un comunicat remis miercuri .

‘Am solicitat atât conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, cât şi Guvernului, rezolvarea mai multor probleme, rămase restante din vechea guvernare PDL-istă. Este vorba în principal de achitarea drepturilor cuvenite prin lege personalului M.A.I. pentru anul 2012, dar şi de includerea efectivelor M.A.I. care îndeplinesc misiuni de pază ale secţiilor de votare în rândul personalului auxiliar folosit în timpul alegerilor, şi care beneficiază de indemnizaţia de 65 lei/zi. De asemenea, dorim actualizarea compensaţiei lunare pentru chirie, care nu s-a majorat cu 8%, modificarea H.G. nr.1292/2003 privind transportul spre şi de la locul de muncă, precum şi aplicarea imediată a Pilonului II de pensii pentru personalul din MAI’, a declarat Marin Gruia, preşedintele SNPPC.

Acesta a precizat, totodată, că sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de reducerea sumei alocate, prin rectificare bugetară, pentru achitarea drepturilor restante cuvenite prin lege poliţiştilor. Ca urmare, poliţiştii vor primi doar 8,66% din dreptul pentru echipament aferent anului 2012.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.