Uraganul Sandy, capital electoral

Linia dreaptă în care a intrat campania electorală americană devine un coşmar pentru republicani. Exact când strategii partidelor au decis să mizeze totul pe imaginea prezidenţială, Obama a primit un cadou neaşteptat, cel de a putea apărea în ochii poporului ca un adevărat om de stat care face faţă unui dezastru de anvergura uraganului Sandy. Se putea şi ca preşedintele, care vizează un al doilea mandat, să nu ştie să profite de această ocazie cerească, dar până acum, pare că nu este cazul, notează ziarul La Razon. Romney a încercat să contraatace strângând alimente şi ajutoare – la Ohio, desigur – pentru sinistraţi, afirmând că acesta este modul americanilor de a o mână ajutor, dar se pare că este un răspuns destul de slab comparativ cu circumstanţele care îl favorizează pe preşedinte.

Miercuri Obama a făcut un tur al coastei devastate de uragan la New Jersey, s-a întâlnit cu membri ai FEMA (Federal Emergency Management Agency) la Washington şi a vizitat victimele uraganului din Atlantic City. În plus, el a fost însoţit de guvernatorul republican Chris Christie, unul din politicienii cei mai critici la adresa lui şi care l-a susţinut mereu pe Romney, dar care acum nu a putut să nu laude modul în care Obama i-a făcut faţă lui Sandy.

Iar cu anunţul că cele două campanii vor fi reluate de abia joi, preşedintele a fost pus în postura de a oferi imaginea unui om de stat care pune problemele naţionale înaintea intereselor de campanie. Este un lux pe care Romney nu şi-l poate permite acum când sondajele din statele esenţiale sunt foarte apropiate şi când nu are niciun minut de pierdut.

Astfel, în timp ce Obama interpreta cu succes rolul politicianului preocupat de problemele omului de rând, Romney a optat – nu fără unele riscuri – să dedice ziua de miercuri parcurgând Tampa, Jacksonville şi Miami în încercarea de a strânge cât mai multe voturi în Florida. În paralel, candidatul republicanilor la vicepreşedinte, Paul Ryan, a evitat la rândul lui să viziteze victimele uraganului şi a continuat lupta electorală la Wisconsin, un stat care, deşi este considerat un fief al republicanilor, nu pare decis să voteze întru totul pentru ei.

Joi Obama revine şi el în campanie, în timp ce republicanii cu Romney în frunte vor merge în Virginia, cu opriri la Roanoke, Doswell şi Virginia Beach. Vineri, republicanii vor miza totul pe Ohio. Totuşi, deocamdată şi cât timp durează ‘efectul Sandy’ totul pare să indice că împrejurările îi sunt favorabile lui Obama.

Şi nu pentru că în orice imagine difuzată de la locul dezastrului există măcar una în care este văzut preşedintele, sau modul în care guvernul gestionează situaţia. Ci şi datorită dezvoltării unei filosofii politice în favoarea democraţilor. În timp ce Romney se menţine ferm pe poziţia că statele ar trebui să se ajute singure şi să se autogestioneze în privinţa sănătăţii, de exemplu, uraganul vine acum să susţină, fie şi indirect, punctul de vedere al democraţilor favorabili unui stat puternic.

Este această putere federală cea care permite acum să se facă faţa ravagiilor provocate de Sandy. Şi împotriva căreia statele singure – cum a fost nevoit să recunoască şi guvernatorul republican Chris Christie – pot face prea puţin sau nimic statele singure. Este această putere cea care aduce un răspuns puternic catastrofei şi care, deocamdată, se relevă net superior, atât practic cât şi politic, celui dat de George W. Bush uraganului Katrina.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.