Guvernul va adopta o strategie pentru combaterea violenţei în familie

Strategia pentru combaterea violenţei în familie ar putea fi adoptată de către Guvern în circa două săptâmâni, iar unul dintre obiectivele propuse prin document este ca în fiecare judeţ să existe câte un centru specializat care să ofere sprijin victimelor, a declarat joi, Denisa Oana Pătraşcu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).

‘Implementarea strategiei se va face începând cu 2013 până în 2017 şi nu va presupune niciun fel de alocări suplimentare de la bugetul de stat, finanţarea fiind aproape în exclusivitate bazată pe atragerea de fonduri europene nerambursabile’, a precizat secretarul de stat Denisa Oana Pătraşcu.

Citeste si:  311 de morţi şi 400 dispăruţi după tsunamiul din Indonezia

Aceasta a adăugat că, pentru acţiunile care vor fi derulate în vederea combaterii violenţei în familie, contează deja pe circa 15 milioane lei din partea unui fond norvegian.

Violenţa în familie se poate manifesta nu doar fizic ci şi verbal, poate fi psihologică, economică, socială, sexuală, iar victimele nu sunt doar femeile şi copii ci şi bărbaţii, a subliniat parlamentarul PNL Cristina Ancuţa Pocora, preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor.

Joi, MMFPS a organizat conferinţa de lansare a campaniei de conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, beneficiind de o finanţare printr-un proiect susţinut cu peste 2,97 milioane lei de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).

Citeste si:  Bilanţul revoltei din Egipt: 685 de morţi şi 5.000 de răniţi

Campania vizează modificarea atitudinii comunităţii faţă de violenţa în familie, precum şi sensibilizarea autorităţilor locale pentru a se implica în prevenirea şi combaterea fenomenului, prin mobilizarea resurselor de care dispun.

Caravana ‘Toleranţă zero faţă de violenţa în familie’ se va opri, mai întâi, în Slobozia (vineri), Tulcea (sâmbătă) şi Brăila (duminică), victimele având posibilitatea de a fi consiliate de către specialiştii angrenaţi în campanie. Sunt programate opriri în 30 de oraşe, iar în opt localităţi vor avea loc conferinţe de informare.

În evidenţele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din toată ţara se află peste 12.200 cazuri de violenţă domestică, cele mai multe dintre acestea, peste 8.800, referindu-se la copii sub 13 ani, preponderent în mediul rural. Sociologii sunt însă de părere că acesta este ‘doar vârful aisbergului’, mult mai multe situaţii rămânând necunoscute autorităţilor, martorii şi victimele preferând să tacă.

Citeste si:  Marea Britanie va trece la bancnotele din polimeri în 2016
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close