Ce diplomaţie vor avea Statele Unite dacă va fi ales Mitt Romney?

Încurajat de succesul său în afaceri, Mitt Romney nu a încetat să scoată în evidenţă, în cursul alegerilor primare republicane şi apoi în duelul său cu Barack Obama, competenţele lui de a repune pe roate economia americană. O uşurinţă care contrastează cu marile ezitări în domeniul politicii externe, scrie lemonde.fr.

Foarte ofensiv într-un discurs, prezentat drept fondator, pronunţat la Institutul Militar Virginia, pe 3 octombrie, candidatul republican a bătut în retragere în timpul dezbaterii consacrate dosarelor internaţionale, trei săptămâni mai târziu, angajându-se, în cele mai multe dintre cazuri, pentru continuarea liniilor administraţiei Obama.

Trebuie spus că în domeniul diplomaţiei există rupturi profunde între republicani, între neo-conservatori, realişti şi izolaţionişti, care complică lucrurile.

 

Multilateralismul şi Rusia, ţapii ispăşitori tradiţionali

Romney a moştenit de la neo-conservatori o formă de dispreţ pentru multilateralismul invocat adesea de preşedintele în exerciţiu şi pentru Naţiunile Unite, o instituţie pe care a calificat-o un „eşec extraordinar“ într-un interviu pentru cotidianul american USA Today în 2007.

De altfel, el ar fi partizanul retragerii a Statelor Unite din Consiliul Drepturilor Omului din cadrul ONU de la Geneva – organ care a fost boicotat de administraţia Bush încă de la înfiinţarea lui din iunie 2006 – şi al suspendării contribuţiei americane la Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), pe care el îl acuză că susţine politica copilului unic în China.

Nu va fi o întâmplare, remarcă o sursă diplomatică de la New York, dacă Mitt Romney îl va lua pe John Bolton, fost ambasador american la ONU în timpul lui George W. Bush, printre consilierii săi în politică externă.

Acest „şoim“, fost adjunct al lui Colin Powell la Departamentul de Stat, declara, în 2000, fără să zâmbească: „Dacă eu ar trebui să formez un nou Consiliu de Securitate astăzi, aş numi un singur membru permanent, pentru că astfel s-ar reflecta adevăratul raport de forţe din lume: Statele Unite“.

Faptul că Mitt Romney s-a înconjurat de o duzină bună de foşti colaboratori de-ai lui George W. Bush nu este liniştitor pentru Naţiunile Unite. Ameninţarea care vine dinspre aripa dură a Partidului Republican cu suspendarea contribuţiei americane, cea mai importantă dintre toate, nu este privită cu lejeritate.

„Alegerea lui Romney? Este pur şi simplu cel mai rău scenariu – estimează o sursă diplomatică -, nimeni nu are chef să vadă că ONU pierde 22% din buget“.

La ONU, a treia dezbatere asupra politicii externe a fost foarte urmărită. Multiplele „gafe“ ale fostului guvernator de Massachusetts au stârnit comentarii: citezi mai întâi bilanţul de „3.000 de morţi“ în Siria, după care, câteva minute mai târziu, faci corectura „30.000 de morţi“, apoi confunzi numele preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, cu cel al mediatorului internaţional Kofi Annan.

„E clar că omul şi-a învăţat lecţia, dar, fără îndoială, şi-a citit notiţele un pic prea repede“, îl ironiza a doua zi un diplomat occidental, mărturisindu-se, de altfel, perplex în faţa referirii la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) ca la o instituţie destinată să ajute contracararea extremismului în ţările musulmane.

Mitt Romney a vorbit despre consultarea unui grup de specialişti ai lumii arabe, mandataţi de Naţiunile Unite, pentru a pune la punct „o strategie robustă şi completă“. El făcea aluzie la activitatea desfăşurată începând cu 2002 de PNUD cu ajutorul unor universitari şi al unor cercetători, care redactează un raport anual despre dezvoltarea umană în ţările arabe.

În luna mai, după masacrul de la Hula din Siria, Mitt Romney a criticat planul de pace al lui Kofi Annan, considerând că acesta nu a făcut decât să „dea timp regimului sirian să îşi execute asaltul militar“. Un atac care îl viza în egală măsură pe Barack Obama, acuzat de „lipsă de leadership“ şi de „sub-contractare a politicii americane“ către ONU, spre deosebire de republicani, care s-au detaşat destul de puţin de poziţia prezidenţială în timpul dezbaterilor.

Relaţia cu Moscova a prilejuit, de asemenea, o manevră similară.

Denunţând un „inamic geopolitic“, în termeni destul de apropiaţi de cei ai lui John McCain, care nu are, totuşi, nimic dintr-un neo-conservator, Romney a avut ocazia să acuze lipsa de conţinut a „resetării“ încercate de administraţia Obama în vremea în care Dmitri Medvedev a ocupat funcţia de preşedinte.

De la revenirea la Kremlin şi întoarcerea spre Eurasia, Vladimir Putin este satisfăcut cu certitudine de o relaţie ruso-americană ajunsă strict la minimum odată cu sosirea unei echipe republicane la Casa Albă.

În contextul perpetuării fricţiunilor structurale asupra proiectului de scut anti-rachetă occidental şi a dosarului Magnitski (de la numele unui avocat mort în detenţie în Rusia), care mobilizează Congresul american, s-ar putea adopta sancţiuni contra responsabililor ruşi.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.