Inima devine mai inteligentă

Dacă analizezi o serie de biografii ale unor persoane născute în urmă cu 100-150 de ani, vei observa câteva lucruri care erau mai frecvente atunci, decât acum. În primul rând mult mai multe familii au pierdut un copil, ceea ce a avut un impact devastator şi subapreciat din punct de vedere istoric, asupra viziunii lor globale despre lume.

În al doilea rând, tot mai mulţi copiii au crescut în cadrul unor familii reci şi distante din punct de vedere emoţional, unde taţii, în mod special, abia dacă ştiau ceva despre copilul lor şi li se părea imposibil să îşi exprime dragostea faţă de ei, prezintă David Brooks, pentru NYTimes.com.

Nu doar părinţii au fost timizi din punct de vedere emoţional, dar şi cei care i-au studiat. În 1938, un grup de cercetători a început un studiu intensiv a 268 de studenţi de la Universitatea Harvard. Planul era ca aceştia să fie evaluaţi de oamenii de ştiinţă pe tot parcursul vieţii lor, măsurând, testând şi intervievând participanţii la fiecare câţiva ani, pentru a se putea analiza modul în care vieţile lor au evoluat.

În anii ’30-’40, oamenii de ştiinţă nu au acordat prea multă atenţie relaţiilor bărbaţilor. În schimb, potrivit modei intelectuale din acele vremuri, aceştia au acordat mai multă atenţie fizionomiei bărbaţilor. Aveau aceştia un tipar “masculin” al corpului? Aveau semne ale unei dotări genetice viguroase?

Dar, pe măsură ce acest studiu (Studiul Grant) progresa, puterea relaţiilor a devenit evidentă. Bărbaţii care au crescut în familii cu părinţi afectuoşi, aveau mai multe şanse să devină locotenenţi şi maiori în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Bărbaţii care au crescut în familii reci, erau mai susceptibili să ajungă doar simpli soldaţi.

Tiparul corpului nu a fost de folos în ceea ce priveşte prezicerea modului în care bărbaţii se vor descurca în viaţă. La fel s-a întâmplat şi în cazul afilierii politice sau a ordinii la naştere. Chiar şi clasa socială a avut un efect limitat. Însă, o copilărie frumoasă a avut un impact puternic.

Dintre cei 31 de bărbaţi analizaţi, incapabili să stabilească nişte legături intime, doar patru mai sunt în viaţă. Dintre cei care erau mai buni la crearea relaţiilor, mai mult de o treime sunt încă în viaţă.

Nu este vorba neapărat despre faptul că bărbaţii cu o viaţă înfloritoare au avut o copilărie perfectă, ci despre faptul că “ceea ce a mers cum trebuie este mai important decât ceea ce nu a mers cum trebuie”.

Efectul pozitiv al unei rude, al unui mentor sau al unui prieten iubitor şi afectuos, poate fi mult mai puternic decât efectele negative ale lucrurilor rele care s-au întâmplat.

Formula magică este combinaţia între capacitatea de a crea relaţii apropiate, perseverenţă şi ordine. Bărbaţii care puteau fi mai afectuoşi cu oamenii şi organizaţi în ceea ce privesc lucrurile lor, aveau parte de o viaţă foarte plăcută.

Dar copilăria nu determină în totalitate o viaţă. Frumuseţea Studiului Grant este aceea că subiecţii cercetării au fost analizaţi şi evaluaţi timp de nouă decenii.

Marea descoperire în urma studiului este că “poţi învăţa un câine bătrân trucuri noi”. Bărbaţii s-au schimbat permanent de-a lungul anilor, chiar şi la vârsta de 80-90 de ani.

Bărbaţii din cadrul Studiului Grant au devenit mai adaptaţi din punct de vedere emoţional, pe măsură ce îmbătrâneau şi mai experţi în recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor. O parte din explicaţie este biologică. Oamenii, în special bărbaţii, au devenit mai conştienţi de emoţiile lor, pe măsură ce înaintau în vârstă.

O parte din acest aspect este probabil istoric. De-a lungul ultimilor 50 de ani, masculinitatea s-a schimbat.

Aşa-numitul Efect Flynn descrie o creştere a punctajelor IQ -urilor măsurate de-a lungul a câtorva zeci de ani. Poate se va inventa ceva numit “Efectul Grant”, care să analizeze îmbunătăţirea inteligenţei emoţionale în masă de-a lungul deceniilor.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.