Cel mai mare fond suveran de investiţii din lume

Fondul suveran al Norvegiei l-a depăşit pe cel al oraşului Abu Dhabi, şi a ajuns pe prima poziţie în întreaga lume. Creşterea Fondului Guvernamental al Norvegiei (FGN) nu a fost ceva complet neaşteptat. Industria petrolieră norvegiană a înflorit, iar fondul a reuşit să profite de expunerea sa la acţiunile pieţelor, prezintă Qz.com.

Însă, surprinzătot este faptul că Abu Dhabi nu reuşeşte să ţină pasul cu Norvegia. Deşi nu a dezvăluit multe din investiţiile şi datele sale, Autoritatea de Investiţii Abu Dhabi (AIAD) a rezistat foarte bine în faţa crizei financiare din 2008-2009, înregistrând profituri mult mai mari decât mulţi din omologii săi.

În 2011, ADIA a declarat că a înregistrat o creştere medie de 6,9% pe an, pentru ultimele două decenii. Acum comparaţi aceste date cu creşterea anuală de 4,48% a fondului Norvegiei începând cu 1998, şi cu pierderea de 633 de miliarde de coroane norvegiene (110 miliarde de dolai) înregistrată după prăbuşirea băncii Lehman Brothers.

Astăzi, ambele fonduri par să funcţioneze în conformitate cu aceleaşi orientări de bază: îndepărtarea investiţiilor de Europa, care înregistrează o creştere lentă, şi căutarea randamentului pe pieţele emergente. Aproximativ jumătate din portofoliul Norvegiei este format din active europene, faţă de 25-35% pentru cel ADIA, dar ambele ţări au încercat să se îndepărteze de această regiune.

Mai mult, atât FGN, cât şi ADIA se bazează pe profiturile petroliere canalizate aproape direct în fiecare fond.

  • Aşadar cum a reuşit Norvegia să depăşească Abu Dhabi?

În primul rând, Norvegia a înregistrat un boom puternic în ceea ce priveşte investiţiile petroliere: în septembrie, ţara şi-a revizuit proiecţiile pentru creşterea industriei petroliere de la 3,2% la 3,6%.

O parte din aceste lucruri au fost generate de un exod de active din zona euro, de faptul că ţările scandinave care nu fac parte din zona euro au experimentat un aflux dramatic de capital din momentul în care a început criza europeană, şi pentru că investiţiile din afacerile norvegiene par a fi mult mai atractive din cauza stabilităţii ţării.

Profiturile petroliere ale Norvegiei sunt introduse în fondul suveran de investiţii, şi astfel, baza capitalului fondului creşte mai repede ca niciodată.

În acelaşi timp, ţările din Golf au devenit extrem de îngrijorate de ideea că revoltele primăverii arabe se vor răspândi din Africa de Nord înspre est, aşa că, au redirecţionat banii de petrol înapoi către economiile lor şi cele ale vecinilor, într-o încercare de a acoperi diferenţele de venit.

Anul acesta, ţările din Orientul Mijlociu vor trimite fondului suveran doar o medie de 8% din profituri, faţă de 13% în 2011.

Aşadar, se anunţă vremuri însorite pentru norvegieni.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.