Actorul Şerban Ionescu va fi înmormântat sâmbătă la Cimitirul Bellu

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu va fi depus vineri, 23 noiembrie,  între orele 8,00 – 15,00, la Biserica Batiştei, iar după ora 17,00, în foaierul Sălii Media a TNB (intrarea prin strada Tudor Arghezi), înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la ora 14,00, la Cimitirul Bellu.

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” deplânge „despărţirea de unul dintre cei mai importanţi şi îndrăgiţi actori români, Şerban Ionescu”.

„A interpretat numeroase roluri în teatru şi film, cu har şi dăruire. A fost un om bun, generos şi plin de farmec, un coleg minunat. Un om frumos!”, se arată într-un comunicat al TNB remis joi.

Actorul Şerban Ionescu (62 de ani) a murit în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. El se afla internat de marţi la secţia de Terapie Intensivă, ca urmare a insuficienţei respiratorii cauzate de boala neurologică de care suferea.


În urmă cu un an, acesta a fost diagnosticat iniţial, cu boala Lyme, provocată de muşcătura unei căpuşe, starea lui fiind foarte gravă şi fiind internat pentru mai multă vreme în spital.

Pe 15 mai 2012 ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, declara că va prezenta Guvernului o informare cu privire la situaţia medicală a actorului şi cu posibilitatea unui transfer la o clinică de specialitate din Europa.

Şerban Ionescu era la acea dată internat în reţeaua unităţilor medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii şi tratat cu antibiotice.

Premierul Victor Ponta anunţa atunci că îl va sprijini financiar pe actorul Şerban Ionescu, care se afla într-o stare gravă de sănătate şi trebuia să se trateze la Viena.

La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.

Pe 30 mai, preşedintele comisiei medicale care l-a evaluat pe Şerban Ionescu, prof. dr. Ovidiu Băjenaru, a declarat, însă, că actorul nu are neuroborelioză şi că în România se asistă la un fenomen îngrijorător al „epidemiei de diagnostic” legat de această boală.

La jumătatea lunii august, Şerban Ionescu s-a întors în România de la o clinică din Germania în care a fost îngrijit. Medicii de acolo l-au diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Avocatul lui Şerban Ionescu declara atunci că boala de care suferă Şerban Ionescu este incurabilă.

Pe 19 septembrie, actorul a fost internat la Spitalul Elias din Capitală pentru a-şi continua protocolul pentru tratamentul bolilor neurologice de care suferă, anunţa purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Valentin Calu.

Reprezentanţii Spitalului Elias precizau, pe 2 octombrie, că Şerban Ionescu era conştient, nu prezenta tulburări respiratorii şi nu necesita alt tip de îngrijire medicală, iar motivul internării l-a reprezentat realizarea unei proceduri chirurgicale pentru asigurarea unei alimentaţii complete.

„Această procedură era necesară şi continuă protocolul de monitorizare în cadrul suferinţei neurologice (scleroză laterală amiotrofică). Pacientul este conştient, nu prezintă tulburări respiratorii, nu necesită alt tip de îngrijire medicală, motiv pentru care se va externa”, susţineau la acea dată reprezentanţii unităţii spitaliceşti.

Şerban Ionescu s-a născut la 23 septembrie 1950, la Corabia, în judeţul Olt.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.