Crin Antonescu: Tăriceanu va fi exclus dacă va accepta un mandat de premier de la Traian Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seara, 22 noiembrie, la Realitatea TV, că îl va exclude din partid pe Călin Popescu Tăriceanu dacă acest va accepta un mandat de premier de la preşedintele Traian Băsescu, iar şeful statului va fi suspendat în urma acestui demers.

”Călin Popescu Tăriceanu a spus foarte clar că nu va primi acest mandat. (…) Dacă primeşte acest mandat, Traian Băsescu este suspendat şi Călin Popescu Tăriceanu este exclus”, a afirmat Crin Antonescu.

El şi-a exprimat convingerea că nu se va ajunge la această situaţie nici cu Călin Popescu Tăriceanu şi nici cu alt membru PNL, susţinând că garantează inclusiv pentru Gigi Becali.

Crin Antonescu a subliniat că preşedintele României va fi suspendat şi dacă va nominaliza o persoană independentă şi ”va ignora rezultatul unui vot copleşitor al românilor”.

Citeste si:  Alina Gorghiu a născut un băieţel pe care îl cheamă Noah

Liderul liberal a mai susţinut că declaraţiile făcute de Călin Popescu Tăriceanu în ultima vreme arată că acesta ‘‘este manipulat de nişte propagandiştii abili”, făcând referire la PDL, ADR şi Traian Băsescu.

El a explicat că temele de campanie ale PDL, ARD şi Traian Băsescu sunt cele potrivit cărora Guvernul Ponta ar fi avut o slabă absorbţie a fondurilor europene şi că USL ar fi anti-occidental şi anti-Uniunea Europeană, ”subiecte care au fost prezentate de Călin Popescu Tăriceanu în Parlamentul României”.

Crin Antonescu a arătat că declaraţiile şi criticile făcute de fostul premier Tăriceanu reprezintă ”o situaţie tristă” şi a catalogat ca ”o mare minciună” afirmaţia potrivit căreia ”cineva” din conducerea USL sau din Guvern este antieuropean sau anti-UE.

Citeste si:  Crin Antonescu: Vrem să facem o Constituţie foarte democratică şi foarte liberală

”Acum, ce e important de spus, singurul lucru cu adevărat important, este că asta e una din cele mai mari minciuni pe care mincinoşi profesionişti, de la Băsescu la Videanu, le-au spus de ani de zile şi anume că USL, eu, Victor Ponta, am fi anti-occidentali. Dacă dumneavoastră, că la domnul Tăriceanu nu am pretenţii, îmi daţi o singură declaraţie anti-occidentală, o singură declaraţie care să pună în discuţie, fie şi indirect, orientarea de politică externă a României făcută de mine sau de Ponta, eu închid subiectul, mă scol şi am plecat, în sensul că nu mai vorbesc”, a afirmat Crin Antonescu.

Citeste si:  Antonescu despre demisia lui Becali din PNL: Este un act de voinţă unilateral

Acesta a subliniat că este greu să primească sfaturi de la Călin Popescu Tăriceanu, care a anunţat, în calitate de premier, că România se retrage din Irak, fără să-şi fi anunţat aliaţii.

”Este greu să primeşti sfaturi în materie de atitudine diplomatică şi de politică externă de la cineva care, în calitate de prim-ministru, într-o dimineaţă, a anunţat că se retrage dintr-un angajament politico-militar strategic al României, din Irak, fără a-şi preveni sau informa alianţii”, a punctat Crin Antonescu.

Liderul liberal a ţinut să precizeze că, din diverse considerente, Călin Popescu Tăriceanu se lasă manevrat într-o campanie care foloseşte altora, susţinând că nu face acest lucru deliberat.

Citește și
4 Comentarii
  1. mariutza spune

    Imi place de Crin Antonescu ca a fost si este decent in tot ceea ce a facut atat in viata personala cat si in cea politica. Este unul dintre putinii oameni care vor sa schimbe ceve. Toate discutiile create au la baza o intriga basista. Sunt de parere ca nu ar trebui sa credem toate lucrurile inutile si ca trebuie sa fim alaturi de cei care inca mai fac ceva pe scara politica.

  2. Son spune

    Pacat ca exista disensiuni intre Tariceanu si Antonescu. Amandoi sunt liberali de valori si oameni integri.

  3. Iuliana spune

    Daca Tariceanu si Antonescu nu se inteleg, nu mi se pare ceva anormal. De aia se numeste Partidul National Liberal, fiecare este liber sa vorbeasca, sa aiba o pozitie diferita fata de conducere. De aia sunt liberali, sa vorbeasca liber.

  4. sandu13 spune

    Singurul partid in care exista libertate de exprimnare, PNL.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata