Riscul de infarct este mai mare la persoanele care îşi pierd locul de muncă

Riscul de infarct este mai mare la persoanele care îşi pierd locul de muncă, lucru care constituie o veste proastă în contextul actual. Pierderea locului de muncă ar putea mări riscul de criză cardiacă, arată un studiu publicat în revista „Archives of International Medecine” şi menţionat de huffingtonpost.fr.

Până să ajungă la aceste rezultate, cercetătorii au studiat peste 13.500 persoane cu vârste cuprinse între 51 şi 75 de ani, din 1992 până în 2010, de două ori pe an: 14% dintre acestea erau în şomaj la începutul studiului şi aproape şapte persoane din zece şi-au pierdut cel puţin o dată locul de muncă în cursul celor 20 de ani. În aproape două decenii, cercetătorii au înregistrat aproape 1.000 de crize cardiace.

Citeste si:  Gimnastică: TVR transmite în direct finalele Campionatului European de la Bruxelles

Principalul autor al studiului, Matthieu Dupre de la Universitatea Duke din Carolina de Nord, a constatat că riscurile de criză cardiacă erau mult mai ridicate la şomerii care îşi pierdeau locul de muncă în primul an, crescând progresiv cu fiecare concediere. Persoanele care au demisionat nu sunt incluse în aceste cifre.

Cercetătorii au observat că rata de criză cardiacă la persoanele care şi-au pierdut locul de muncă în primul an a crescut cu 27%, indiferent de profesie. Efectul pare a fi cumulativ: riscul ar creşte cu 63% la persoanele care şi-au pierdut locul de muncă de patru sau mai multe ori, arată studiul.

Citeste si:  Jumătate dintre români nu ştiu ce este parodontoza

Luând în considerare anumiţi factori ca obezitatea, tabagismul sau lipsa activităţii sportive, cercetătorii au constatat că pierderea locului de muncă este un factor suplimentar, care ar avea acelaşi impact asupra sănătăţii inimii ca şi hipertensiunea, diabetul de tip 2 sau unele boli cardiovasculare. Riscurile unui atac cerebral la o persoană care şi-a pierdut de patru sau de mai multe ori locul de muncă sunt comparabile cu cele ale unui vechi fumător.

Stresul nu este în sine o cauză directă a unor boli cardiace, chiar dacă poate contribui la creşterea riscului. Datele studiului nu au luat în considerare motivele concedierii, iar Matthieu Dupre precizează că nu se ştie deocamdată „cum creşte stresul riscul de infarct. Sunt necesare cercetări suplimentare în acest sens”.

Citeste si:  Cum afectează îmbătrânirea populaţiei preţurile caselor?
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata