Inegalitatea veniturilor ucide capitalismul

De ce oamenii vor să împrumute atât de mult? De ce rata datoriei pe familie din venitul lunar a ajuns la un nivel fără precedent în anii dinaintea recesiunii economice?

Ideea general acceptată este aceea că “celebra” criză economică din 2008-2009 a fost provocată de împrumuturi bancare excesive.

O poveste tipică, preferată de adepţii lui Frederich von Hayek şi ai şcolii austriece de economie, spune în felul următor: în perioada premergătoare crizei, băncile împrumută debitorilor mai mulţi bani decât ar fi dispuşi deponenţii să ofere, datorită banilor excesiv de ieftini furnizaţi de băncile centrale, în special de Rezerva Federală din SUA. Băncile comerciale, inundate de banii băncilor centrale, au acordat credite pentru multe proiecte de investiţii nerealiste, alimentând frenezia împrumuturilor.

Această piramidă inversată a datoriei s-a prăbuşit atunci când Rezerva Federală a oprit în sfârşit sindrofia cheltuielilor prin creşterea ratelor dobânzilor. Ca rezultat al acestei acţiuni, preţurile imobiliarelor s-au prăbuşit, lăsând în urmă o serie de bănci zombie, a căror datorii au depăşit cu mult activele lor, şi a ruinat debitorii.

Acum, problema pare a fi una a reacordării de credite bancare. Băncile depreciate care nu doresc să împrumute, trebuie cumva să rămână “întregi”. Acesta a fost şi scopul proiectelor mari de salvare a băncilor din SUA şi Europa, urmate de mai multe etape de “relaxare cantitativă”, prin care băncile centrale imprimă bani şi îi pompează în sistemele bancare printr-o varietate de canale neortodoxe.

În acelaşi timp, regimurile de reglementare au fost înăsprite peste tot, pentru a preveni periclitarea sistemului financiar, din nou. De exemplu, pe lângă mandatul de stabilitate a preţului, Banca Angliei a primit sarcina de menţinere a “stabilităţii sistemului financiar”.

 

  • De ce au vrut oamenii să împrumute atât de mult?

În timp ce pare plauzibilă, această analiză depinde de concepţia că oferta de credite este esenţială pentru sănătatea economică: prea mulţi bani o deteriorează, în timp ce prea puţini o distrug.

Însă, mai există şi o altă perspectivă, şi anume, aceea că cererea de credite, şi nu oferta, este forţa motorie economică crucială. Până la urmă, băncile sunt obligate să acorde împrumuturi în baza unor garanţii corespunzătoare. Cu alte cuvinte, oferta de credite a rezultat din cererea de credite.

Acest lucru pune într-o altă lumină întrebarea privind originea crizei economice. Vina nu a aparţinut neapărat creditorilor prădători, ci a debitorilor imprudenţi, sau înşelaţi.

Astfel că, apar următoarele întrebări: De ce au vrut oamenii să împrumute atât de mult? De ce raportul dintre datorie şi venit a ajuns la cote fără precedent în perioada premergătoare recesiunii economice?

Întâi trebuie să înţelegem că oamenii sunt lacomi şi că întotdeauna vor mai mult decât îşi pot permite. Atunci de ce această “lăcomie” se manifestează într-un mod atât de maniac?

 

  • Inegalitatea a accentuat avalanşa datoriilor

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să analizăm ce se întâmpla cu distribuţia venitului. Lumea devenea încet-încet tot mai bogată, dar distribuţia venitului din majoritatea ţărilor devenea tot mai inegală. Veniturile medii au stagnat sau chiar s-au redus în ultimii 30 de ani, indiferent dacă PIB-ul pe cap de locuitor creştea sau nu. Acest lucru înseamnă că bogaţii au obţinut cea mai mare parte din creşterea productivităţii.

Şi ce au făcut persoanele relativ sărace pentru a “ţine pasul cu respectiva tendinţă” în această lume a standardelor tot mai ridicate? Au făcut ceea ce săracii au făcut dintotdeauna: au intrat în datorii.

Într-o eră anterioară, săracii au devenit datori brokerilor de amanet, iar acum sunt datori băncilor sau companiilor de carduri de credit. Şi, din cauză că sărăcia lor era doar relativă, iar preţurile imobiliarelor urcau vertiginos, creditorii erau fericiţi să îi lase să se scufunde tot mai adânc în datorie.

Bineînţeles, unii şi-au făcut griji în ceea ce priveşte prăbuşirea ratei de economisire pe familie, dar puţini au fost cu adevărat îngrijoraţi de această perspectivă. În unul din articolele sale, Milton Friedman a scris că economiile din zilele noastre “au preluat forma caselor”.

 

  • Pe viitor, cine va fi cheltuitorul?

Cnn.com spune că, această perspectivă a lucrurilor explică mult mai bine motivul pentru care băncile comerciale nu au început încă să împrumute, iar recuperarea economică s-a stins.

Pe scurt, recuperarea nu poate fi lăsată în seama Rezervei Federale, a Băncii Centrale Europene sau a Băncii Angliei. Recuperarea economică necesită implicarea activă a politicii fiscale. Situaţia actuală nu are nevoie de un creditor de ultimă instanţă, ci de un cheltuitor de ultimă instanţă, iar acesta nu poate fi decât guvernul.

Dacă guvernele, cu un nivel al îndatorării deja destul de ridicat, cred că nu mai pot împrumuta de la public, atunci ar trebui să împrumute de la băncile lor centrale şi să cheltuie surplusul de bani pe proiecte de infrastructură şi pe lucrări publice. Aceasta este singura modalitate prin care marile economii occidentale “se pot mişca din nou”.

Însă, dincolo de această idee, nu mai putem continua să trăim cu un sistem care permite unei cantităţi atât de mari din venitul şi bogăţia naţională să ajungă în mâinile a doar câteva persoane.

Redistribuţia concertată a bogăţiei şi venitului a fost deseori esenţială pentru supravieţuirea pe termen lung a capitalismului. Suntem pe cale să învăţăm acea lecţie din nou.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.