Bugetul nu va fi aprobat până pe 31 decembrie

Bugetul pe 2013 nu va fi aprobat până pe 31 decembrie, existând o singură obligaţie legală a primului-ministru aceea de a prezenta bugetul în 15 zile de la învestirea noului Guvern, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, la sediul central al PSD.

„Conform calendarului pe care noi l-am gândit, pe 20 decembrie se depune jurământul în Parlament de către noii membri, pe 21 decembrie sunt pregătit să vin în Parlament cu structura şi programul de guvernare, iar pe 22 să depun la Parlament proiectul de buget. Însă, proiectul de buget nu cred că se va dezbate şi nici nu-i bine să-l dezbatem cu gândul la plecat acasă de Crăciun şi este normal ca, la începutul lunii ianuarie, aşa cum discutat cu delegaţia FMI – 7, 8, 10 ianuarie -, delegaţia FMI, a Comisiei Europene, Băncii Mondiale să fie la Bucureşti pentru a discuta bugetul pe 2013, mai ales că va fi un buget cu pregătire multianuală”, a spus premierul, menţionând că i se pare normal ca guvernul care va fi învestit după alegeri să stea patru ani.

Citeste si:  Dan Suciu (BNR): Ne așteptăm să avem o acomodare lentă a leului în raport cu poziția economiei

Premierul a arătat că există o serie de practici europene în acest sens şi a dat asigurări că ţara nu va rămâne fără buget.

„Deci, între 10 şi 15 ianuarie discutăm cu FMI şi Banca Mondială şi pe 15 ianuarie, dacă toate aceste lucruri sunt în regulă,. Parlamentul este chemat în sesiune extraordinară numai şi numai pentru a discuta bugetul. Şi vor fi 5, 7, 10 zile serioase de dezbateri serioase pe buget. Altfel, dacă îl aducem pe 22, 23, vă daţi seama, va fi o formalitate. De fapt, parlamentarii vor vota, nu vor avea timp nici să studieze, nu cred că vom avea timp să facem lucrul acesta”, a argumentat copreşedintele USL.

Citeste si:  Băsescu: Sunt mulţumit de activitatea SRI; Serviciul nu este fluctuant în funcţie de majorităţile politice
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata