MECTS susţine că teza de doctorat coordonată de Ecaterina Andronescu nu este un plagiat

Informaţiile apărute într-un cotidian german referitoare la faptul că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ar fi condus o teză de doctorat acuzată de plagiat sunt eronate, susţine MECTS, care consideră „inacceptabilă” suspiciunea de plagiat pentru articole ştiinţifice care „au în comun doar exprimări” în limba engleză specifice domeniului chimiei.

Potrivit unui comunicat al MECTS remis joi , în Departamentul de Chimie Analitică din Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor al UPB, colectiv în care lucrează, din 1993, şi Aurelia Cristina Nechifor (despre care se spune că ar fi plagiat), au fost abordate, în cercetarea ştiinţifică, teme legate de particule feromagnetice şi ferofluide, încă din 1991.

Totodată, teza de doctorat elaborată de Aurelia Cristina Nechifor şi coordonată de către Ecaterina Andronescu a avut drept temă ”Sinteza şi aplicaţiile particulelor feromagnetice şi ale ferofluidelor”, teza dezvoltând acest domeniu şi aducând numeroase contribuţii „originale”.

„În anii 1991-1994, au fost stabilite relaţii de colaborare ştiinţifică cu laboratorul de profil al Universităţii din Utrecht, condus de profesorul Albert P. Philipse. Ca urmare a acestei colaborări, pe probe sintetizate în laboratorul din România de către doamna Aurelia Cristina Nechifor, au fost realizate determinări prin microscopie electronică de transmisie în universitatea parteneră.

Imaginile de microscopie, în original, se află şi astăzi în posesia doamnei Aurelia Cristina Nechifor. Acest lucru este certificat prin scrisoarea ataşată, datând din 1994, semnată de profesorul Albert P. Philipse. În concluzie, imaginea de microscopie invocată aparţine doamnei Nechifor. Lucrarea menţionată de FAZ tratează obţinerea unui nou tip de ferofluid, pe bază de tributil fosfat (TBP), sulfat feros, sulfat feroamoniacal, hidroxid de sodiu şi acid percloric. Autorul Gerard Antonie van Ewijk foloseşte, în articolul de unde se afirmă că s-ar fi copiat, o cu totul altă gamă de reactivi – clorură feroasă, clorură ferică, amoniac şi acid azotic, care nu au nicio legătură cu cei folosiţi în sinteză de către doamna Aurelia Cristina Nechifor”, se arată în comunicatul MECTS.

Reprezentanţii MECTS consideră „inacceptabilă” asocierea celor două lucrări, precum şi suspiciunea de plagiat pentru articole ştiinţifice care „au în comun doar exprimări” în limba engleză specifice domeniului chimiei.

„Este de menţionat, de asemenea, că Frankfurter Allgemeine Zeitung, preluând informaţiile de pe un site, afirmă că nu a fost citat corect articolul (…) autorilor T.A. Osman G.S. Nada şi Z.S. Safar. Afirmăm, cu dovezi concrete, că şi autorii români, ca şi autorii de mai sus i-au citat pe cei care au scris anterior pe subiectele respective, respectiv: Rosensweig RE, Kaiser R., Miskolczy G, Viscosity of magnetic fluids in a magnetic field, J Colloid Interface Sci, 1969, 29(4): 680-6 (citat în articolul de mai sus la poziţia 2 şi în lucrarea autorilor români la poziţia 5), şi Moskowitz R, Ezekiel FD, Magnetic fluids – something to consider. Instruments Control Syst, 1975, 48:41-5 (citat în articolul autorilor străini la poziţia 6, şi de autorii români de asemenea la poziţia 6)”, susţine sursa citată.

Potrivit MECTS, opinia publică „a fost dezinformată cu rea credinţă”, având în vedere modul în care a fost „denaturată” realitatea, dar şi pentru că nu a fost solicitat şi punctul de vedere al persoanelor incriminate.

Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a scris, citând site-ul românesc integru.org, că o lucrare a unei doctorande a Ecaterinei Andronescu, Aurelia Cristina Nechifor, co-semnată împreună cu ministrul, ar fi plagiată.

Analiza textului efectuată de integru.org ar arăta că părţi dintr-un articol co-semnat de Andronescu şi inclus în lucrarea de doctorat a Aureliei Cristina Nechifor ar fi fost preluate din munca altor oameni de ştiinţă.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.