La Slatina a fost amplasat cel mai mare Drapel din România

Cel mai mare Drapel din ţară, de 391 de metri pătraţi, a fost amplasat la Slatina pe Dealul Grădişte unde va rămâne arborat permanent. Tricolorul, înălţat pe un suport de peste 45 de metri, poate fi observat atât în cursul zilei cât şi noaptea datorită unei instalaţii de iluminat arhitectural. Drapelul va fi arborat oficial sâmbătă dimineaţa, 01 decembrie 2012, de Ziua Naţională a României, după ce va fi sfinţit de un sobor de preoţi.

Construcţia ansamblului de susţinere a steagului de dimensiuni mari a durat aproape o lună, având în vedere că soclul din beton, placat cu granit, are o înălţime de 15 metri, iar catargul, structura metalică, este înalt de 31 de metri. Pentru montarea catargului a fost nevoie de două macarale şi 20 de persoane care au lucrat aproape opt ore. Pe suportul din beton au fost montate literele ce formează cuvântul Slatina, iar la bază sunt inscripţionate date privind Drapelul, ziua inaugurării ansamblului etc.

Citeste si:  Peste 2.600 de militari şi specialişti la parada de 1 Decembrie din Piaţa Constituţiei

Întregul ansamblu a costat aproximativ 50.000 euro şi reprezintă o donaţie pentru municipiul Slatina făcută de Compania de Apă Olt.

Ceremonia de arborare a Drapelului României pe Dealul Grădişte din Slatina va începe sâmbătă dimineaţa la ora 9:00, iar persoanele prezente la eveniment vor primi certificate de participare oferite de Primăria Slatina. Pe Dealul Grădişte, de Ziua Naţională, participanţii la sărbătoarea naţională vor servi şi vin fiert fiert pus la dispoziţie de municipalitate.

Evenimentele dedicate sărbătorii naţionale vor continua în centrul civic al municipiului Slatina cu o depunere de coroane la statuia domnitorului A.I. Cuza, concerte, spectacole, tombole etc. La evenimentele din centrul civic participanţii pot servi şi fasole cu cârnaţi, municipalitatea fiind pregătită să ofere circa 1.200 de porţii.

Citeste si:  Fiscul ieşean scoate la vânzare un restaurant la jumătate de preţ

Ceremonii prin care va fi marcată Ziua Naţională se organizează sâmbătă şi în alte localităţi din judeţ. În oraşul Balş, după depunerea de coroane la Monumentul Eroilor, se va servi fasole cu cârnaţi sau ciolan, alimente oferite de primăria şi consiliul local al oraşului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close