Sunt dispus la o dezbatere cu Vasile Blaga dacă va fi desemnat candidatul ARD pentru premier

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, 30 noiembrie 2012, la Arad, că este dispus să participe la o dezbatere cu preşedintele PDL, Vasile Blaga, dacă acesta va fi desemnat ca premierul propus de ARD în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, aşa cum a făcut USL cu liderul social-democraţilor.

„Oricând, dacă domnul Blaga este desemnat oficial candidatul la funcţia de prim ministru, al ARD-ului, merg (la o dezbatere cu acesta, n.r.). Eu speram să mă întâlnesc cu Videanu pentru că e o plăcere pentru un procuror să se întâlnească cu un mare hoţ. Dar nu a acceptat. Dacă domnul Blaga este desemnat de structurile ARD candidatul pentru funcţia de prim-ministru, mă întâlnesc să dezbatem”, a afirmat liderul PSD.

În acest context, preşedintele social-democraţilor a apreciat că pentru USL reprezintă „un uriaş avantaj strategic” faptul că a anunţat pe cine propune premier după alegerile parlamentare şi pe cine susţine la funcţia de preşedinte al României la alegerile prezidenţiale viitoare.

„Cred că e un mare avantaj, vorbind foarte serios, cred că este un uriaş avantaj strategic şi politic pentru USL faptul că noi am anunţat pe cine punem prim-ministru şi pe cine punem preşedinte. Când îi întrebi pe cei de la ARD: domnule, voi pe cine puneţi? Păi, pe cine zice Băsescu. Şi preşedinte, pe cine puneţi? Păi, pe cine zice Băsescu. (…) Pentru noi acesta este un mare avantaj politic”, a spus Ponta.

Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin s-au aflat vineri la Arad, unde au luat parte la un miting electoral organizat de filiala judeţeană a USL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, i-a transmis vineri premierului Victor Ponta invitaţia de a participa la o dezbatere directă pe probleme de actualitate privind situaţia economică şi socială a României.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata