Premierul anunţă implementarea unui program prin care angajările din administraţie se vor vedea online

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, 3 decembrie, implementarea unui program guvernamental prin care posturile din administraţia publică, în măsura în care vor fi scoase la concurs, vor beneficia de un sistem transparent astfel încât oricine să poată avea acces online.

Programul, care va fi implementat de noul consilier Cristian Botan, la nivelul Secretariatului General al Guvernului, se referă la toate funcţiile publice din administraţia publică, la persoanele care participă la concurs, respectiv care sunt condiţiile de participare.

„Este un sistem care se aplică în alte ţări europene şi care permite o transparenţă foarte mare în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor din administraţie. Nu vă ascund că, dacă proiectul se va dovedi de succes referitor la administraţia centrală plus deconcentrate, intenţionăm să-l implementăm şi în structura administraţiei publice locale, pentru că şi acolo e nevoie de transparenţă. Îmi asum riscurile. (…) Probabil că anumite metode folosite de ani mulţi în România vor fi imposibil de folosit în continuare”, a declarat premierul, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USL.

El a dorit să mulţumească presei, care a promovat proiectul lui Cristian Botan.

„Vreau să mulţumesc structurilor media care au promovat proiectul lui Botan, eu de acolo am aflat de proiect, sper să aibă succes’‘, a adăugat premierul Ponta.

Acesta a menţionat că a avut un mesaj iniţial despre acest proiect pentru tineri, pentru zona online. „Şi am constatat că doi dintre clovnii naţionali nu s-au putut abţine nici de această dată să se facă de râs. E problema lor”, a spus premierul.

Site-ul publicjob.ro va fi preluat de către Guvern ca pagină oficială de anunţuri privind posturile publice, iar iniţiatorul acestuia, Cristian Botan, va face parte din echipa ce va coordona un proiect privind transparenţa în angajările din sistemul public, a anunţat premierul Victor Ponta, luni, într-o postare pe blogul său, care a ţinut să precizeze că nu a dorit să politizeze demersul său privind cooptarea lui Cristian Botan.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.