Învăţământul universitar, încotro?

Fuziuni între colegii şi universităţi, desfiinţarea unor centre universitare teritoriale, reducerea alocaţiilor bugetare pe student sau creşterea taxelor universitare sunt cele mai importante efecte ale tendinţei de reducere a costurilor şi de reorganizare a sistemelor universitare din Europa, în efortul de a acomoda constrângerile bugetare induse de criză.

 

Aceste fenomene au atras proteste în primul rând din partea studenţilor europeni, care au ieşit în stradă la sfârşitul lunii noiembrie, chiar înaintea summit-ului european privind aprobarea bugetului UE pe perioada 2014-2020.

În Londra, câteva mii de studenţi au ieşit în stradă, nemulţumiţi de modul în care criza a afectat atât politica de ansamblu în domeniul educaţiei, cât şi viaţa studenţilor. Protestul londonez a avut loc cu o zi înainte de summit-ul european şi la câteva zile de la prima întâlnire privind stadiul implementării Procesului Bologna, ce urmăreşte să armonizeze sistemul de calificări şi competenţe în interiorul Uniunii.

Sistemele de învăţământ universitar variază încă în mare măsură în ţările UE. Şi cum responsabilitatea finanţării acestor sisteme revine bugetelor naţionale, criza a afectat fiecare stat în mod diferit.

Irlanda este una din cele 11 ţări europene – alături de alte economii puternic afectate precum Grecia, Islanda, Italia, Portugalia şi Spania – în care bugetul alocat învăţământului superior a scăzut cu mai mult de 10% de la debutul crizei, potrivit unui raport al Asociaţiei Universităţilor Europene.

În mod surprinzător poate, acelaşi raport arată că nouă ţări europene au înregistrat creşteri ale bugetelor alocate educaţiei în ansamblu şi respectiv opt ţări europene au înregistrat creşteri ale bugetelor alocate învăţământului superior. Printre acestea se numără: Franţa, Germania şi Elveţia, cărora li se alătură ţările scandinave, dar şi Polonia şi Ungaria, cu bugete în creştere sau constante.

Cele mai mari reduceri bugetare au avut loc în Marea Britanie, şi tot aici, taxa de şcolarizare a crescut la 9,000 lire sterline anual, Marea Britanie devenind astfel, cel mai scump sistem de educaţie din Europa şi cel de-al treilea în lume. Potrivit unui raport OECD, primele două poziţii la nivel mondial sunt ocupate de către SUA şi Coreea de Sud.

Taxele mai mari de şcolarizare sunt doar unul din motivele de îngrijorare pentru lumea academică. Profesorii sunt îngrijoraţi mai ales de faptul că finanţarea se va axa mai mult pe activitatea de cercetare în învăţământul universitar, decât pe calitatea actului didactic şi pe competenţa cadrelor didactice.

În Irlanda, unde sistemul de învăţământ superior este în proporţie de 90% public, măsurile de austeritate au început în luna septembrie. Fuziunea instituţiilor mai mici va continua şi va fi încurajată specializarea acestora.

În Marea Britanie, finanţarea învăţământului superior a devenit din ce în ce mai dependentă de taxele de şcolarizare, pe măsură ce finanţarea publică a scăzut. Iar dacă acest lucru s-a întâmplat într-unul din cele mai bune sisteme de educaţie din lume, este foarte probabil ca şi alte ţări să urmeze exemplul Marii Britanii.

Thomas Estermann de la Asociaţia Universităţilor Europene spune că guvernele pun presiuni tot mai mari asupra universităţilor, mai ales în ţările în care sistemul universitar este preponderent public. Iar cuvântul cheie este eficienţa, măsurată în prezent nu prin numărul şi performanţele absolvenţilor, ci prin volumul activităţilor de cercetare. Aşa încât, în multe ţări, finanţarea cercetării a devenit prioritară în detrimentul activităţilor didactice.

Astfel, în ţări precum Irlanda, Marea Britanie sau Germania, cercetarea ştiinţifică şi inovarea vor pierde mult mai puţine fonduri decât alte domenii finanţate public, dar considerate mai puţin viabile din punct de vedere economic.

În Germania – ţară care numără peste 2,2 milioane de studenţi, masteranzi şi doctoranzi – universităţile primesc fonduri de la cele 16 state, însă cercetarea este finanţată şi direct de către guvernul federal. În cadrul programului Iniţiativă pentru Excelenţă, guvernul federal finanţează proiecte de cercetare, dar şi institutele şi universităţile cu cel mai mare potenţial în acest sens.

„Cercetarea este finanţată în mod corespunzător, dar la universităţi nu ajung foarte mulţi bani” spune Matthias Jaroch, de la Asociaţia Germană a Profesorilor Universitari. În plus, numărul studenţilor în Germania continuă să crească, în vreme ce bugetul alocat învăţământului universitar rămâne constant.

În Italia, una din ţările cu cele mai dure măsuri de austeritate, tăierile bugetare sunt extrem de dure, existând chiar riscul prăbuşirii sistemului de învăţământ, spune Marco Mancini, rector al Universităţii Tuscia.

Reducerea cu 14% a bugetului alocat învăţământului superior a făcut mult rău, fiindcă nu a fost aplicată în mod selectiv, ci uniform, afectând în aceeaşi măsură profesori şi cercetători, precum şi toate gradele didactice sau de cercetare.

În vreme ce aceste ţări au ales să stimuleze activităţile de cercetare, alocându-le fonduri importante, alte ţări europene se concentrează asupra calităţii activităţilor didactice, pentru a pregăti forţa de muncă în concordanţă cu cerinţele viitorilor angajatori.

„În prezent asistăm la o tendinţă de corelare a învăţământului superior cu cerinţele pieţei muncii” afirmă Stefan Delplace, Secretar general al Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Învăţământ Superior, Eurashe. Potrivit acestuia, calitatea învăţământului superior se bucură de o atenţie sporită, pe măsură ce Europa adaptează curiculele şi promovează calificările cerute de angajatori.

Olanda, de exemplu, are peste 650.000 studenţi şi se confruntă cu tăieri bugetare similare celor din Irlanda, potrivit raportului Asociaţiei Universităţilor Europene. Chiar în aceste condiţii, în efortul de a reforma sistemul de învăţământ, guvernul olandez oferă finanţări suplimentare universităţilor care demonstrează performanţă şi eficienţă.

Exemplul olandezilor este cea mai bună dovadă că se pot opera reduceri bugetare fără a afecta fondurile alocate educaţiei. Investiţia în capitalul uman este o investiţie pe termen lung, iar efectele – atât cele pozitive, cât şi cele negative – se vor vedea peste un număr de ani. Învăţământul superior de calitate este o premisă esenţială a cercetării şi inovării, care la rândul lor, sunt factori importanţi ai creşterii economice.

În plus, este puţin probabil ca, odată cu ieşirea din criză, bugetele din educaţie să revină la nivelul iniţial, anterior crizei. În aceste condiţii, ţările care au ales să reducă cheltuielile destinate învăţământului superior vor avea ocazia să constate consecinţele negative ale neglijării acestuia.

Monica Dobrescu

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.