Parlamentari de diaspora: 3 – ARD, 2 – USL şi unul PP-DD

Diaspora va fi reprezentată în viitorul Legislativ de trei parlamentari de la Alianţa România Dreaptă, doi de la Uniunea Social Liberală şi unul de la Partidul Poporului – Dan Diaconescu, conform datelor oficiale finale publicate marţi de Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 decembrie.

La Camera Deputaţilor, trei dintre parlamentari – Eugen Tomac (ARD), Mircea Lubanovici (ARD) şi Ovidiu Alexandru Raeţchi (USL) – au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat, respectiv colegiul 2, 3 şi 4. În urma redistribuirii, a obţinut un mandat de deputat şi Aurelian Mihai (PP-DD) pentru colegiul 1.

Ambii reprezentanţi ai diasporei în Senat – Viorel Riceard Badea (ARD – colegiul 1) şi Adrian Anghel (USL – colegiul 2) – au obţinut mandatele în etapa a doua a redistribuirii.

Citeste si:  Thousands participate in USL meeting in Bucharest

***

Pentru Camera Deputaţilor, colegiul uninominal 1 pentru străinătate este format din următoarele ţări: Andorra, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Republica Cehă, San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ţările de Jos (Olanda), Ungaria, Vatican/ Sfântul Scaun.

Colegiul uninominal 2 pentru străinătate cuprinde următoarele ţări: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bhutan, Bosnia şi Herţegovina, Brunei, Cambodgia, China, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Croaţia, Filipine, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Georgia, India, Indonezia, Japonia, Kârgâzstan, Kazahstan, Laos, Malaezia, Maldive, Myanmar (Birmania), Mongolia, Muntenegru, Nepal, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Singapore, Sri Lanka, Tadjikistan, Thailanda, Timorul de Est, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam.

Citeste si:  Florin Faur: APIA are la dispoziţie pentru fermierii români circa 2,75 de miliarde de euro în 2011

Colegiul uninominal 3 pentru străinătate este format din Antigua şi Barbuda, Argentina, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Dominica, Ecuador, El Salvador, Fiji, Grenada, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Insulele Marshall, Insulele Solomon, Jamaica, Kiribati, Mexic, Micronezia, Nauru, Nicaragua, Noua Zeelandă, Palau, Panama, Papua-Noua Guinee, Paraguay, Peru, Republica Dominicană, Saint Kitts şi Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent şi Grenadine, Samoa, Statele Unite, Suriname, Tonga, Trinidad şi Tobago, Tuvalu, Uruguay, Vanuatu, Venezuela.

Colegiul 4 de deputaţi pentru străinătate este format din Afganistan, Africa de Sud, Algeria, Angola, Arabia Saudită, Bahrain, Benin, Botswana, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Capul Verde, Ciad, Comore, Congo, Côte d’Ivoire (Coasta de Fildeş), Djibouti, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Eritreea, Etiopia, Gabon, Gambia, Ghana, Guineea, Guineea Ecuatorială, Guineea-Bissau, Iordania, Irak, Iran, Israel, Kenya, Kuweit, Lesotho, Liban, Liberia, Libia, Madagascar, Malawi, Mali, Maroc, Mauritania, Mauritius, Mozambic, Namibia, Niger, Nigeria, Oman, Pakistan, Palestina, Qatar, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo, Rwanda, Sao Tome şi Principe, Senegal, Seychelles, Sierra Leone, Siria, Somalia, Sudan, Swaziland, Tanzania, Togo, Tunisia, Uganda, Yemen, Zambia, Zimbabwe.

Citeste si:  Vasile Blaga: Statul român se află într-o situaţie dificilă

Pentru Senat, sunt două colegii uninominale, respectiv colegiul 1 care cuprinde colegiile 1 şi 2 pentru Camera Deputaţilor şi colegiul 2 format din colegiile uninominale 3 şi 4 de deputaţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close