UNNPR: Notarii nu au competenţe pentru evaluarea bunurilor aduse în garanţie

Notarii publici nu au nici competenţe şi nici calificarea necesară pentru evaluarea bunurilor aduse în garanţie, aceasta fiind făcută exclusiv la cererea băncilor de către evaluatori agreaţi de acestea, atestaţi de ANEVAR tocmai în acest scop, iar contractele de credit încheiate de bancă nu fac obiectul cererilor de autentificare adresate notarilor, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Conform unui comunicat, UNNPR nu deţine date concrete cu privire la notari acuzaţi că ar fi săvârşit fapte penale, singurele informaţii fiind cele din comunicatul DIICOT.

UNNPR precizează că notarii publici au în competenţă autentificarea contractelor de vânzare şi a contractelor de ipotecă asupra bunurilor imobile, la cererea vânzătorilor, cumpărătorilor sau constituitorilor ipotecari (debitori sau garanţi), precum şi a instituţiilor bancare şi financiare nebancare. Obligaţia notarului public este de a verifica situaţia juridică a bunului imobil, modalitatea de dobândire a acestuia şi actele care stau la baza dobândirii proprietăţii, sarcinile existente asupra imobilului, precum şi situaţia fiscală a proprietăţii.

Potrivit UNNPR, la calcularea impozitului pe venitul din tranzacţiile imobiliare, a tarifului de publicitate imobiliară, cât şi a onorariului notarial pentru autentificarea unor astfel de acte de vânzare, notarul, potrivit dispoziţiilor prevederilor Codului fiscal, are în vedere preţul declarat de părţi sau valoarea stabilită din Ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, în situaţia în care preţul declarat este inferior acestor valori, instrument de lucru stabilit de Cod exclusiv în scopul taxării actului.

„În consecinţă, evaluarea bunurilor ce fac obiectul unui contract de vânzare sau a unui contract de ipotecă imobiliară nu este o atribuţie a notarului, evaluările fiind făcute de către evaluatori autorizaţi şi agreaţi de instituţiile financiare şi bancare, iar notarul public nu are competenţa de a cenzura raportul de evaluare; în cazul contractului de ipotecă, valoarea bunului adus în garanţie nu este relevantă din punct de vedere al autentificării actului notarial, iar criteriul după care se face taxarea îl reprezintă valoarea creditului acordat de instituţiile financiare şi bancare”, mai relevă sursa citată.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au efectuat joi 48 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 58 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 85 milioane de euro.

Sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către şapte învinuiţi având calitatea de directori generali/ directori comerciali ai unităţilor bancare.

Membrii grupării au beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile, la valori depăşind valoarea reală, în vederea ipotecării bunurilor cu ocazia încheierii contractelor de creditare.

Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare, susţine DIICOT.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.