Cei 12 fotbalişti bulgari arestaţi pariau pe campionatele spaniol, german şi englez

Cei 12 fotbalişti arestaţi în Bulgaria pentru presupusa participare la o organizaţie ilegală de pariuri, mizau pe meciuri şi cluburi din campionatele europene, în special din Spania, Germania şi Anglia, au informat surse judiciare din Bulgaria.

Deocamdată, ancheta nu a stabilit cazuri legate de campionatul local, nici de meciuri aranjate, au precizat pentru agenţia spaniolă Efe surse ale procuraturii din oraşul Burgas, unde se află arestaţii.

Dintre cei 12 arestaţi, 3 au fost puşi în libertate pe încredere, dar 9 se află în continuare în arestul poliţiei.

„Pariurile variau între 150 şi 250 de euro şi se făceau prin utilizarea programelor gratuite de comunicare prin internet, cu ajutorul unor mesaje dinainte stabilite”, a explicat procuratura. Organizatorii ofereau cote mai mari decât cele obişnuite şi pe care le strângeau prin intermediul câte unui jucător de la fiecare club din regiune, care colecta alte pariuri de la colegi de echipă.

Investigaţia rămâne deschisă şi nu este exclusă posibilitatea altor arestări, dacă apar conexiuni cu alţi jucători de la cluburile din liga bulgară, au precizat sursele.

Organizatorii acestei reţele ar putea primi pedepse de 6 ani de închisoare, iar participanţii la pariurile ilegale, dacă li se confirmă vinovăţia, un an de închisoare şi o amendă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.