Ştii ce este intuiţia? Cum sună? Sau cum se simte?

Oamenii sunt foarte conectaţi cu sentimentele lor, mult mai mult decât credem. Acest lucru înseamnă că suntem mai predispuşi să ne urmăm intuiţia în vieţile noastre de zi cu zi. De multe ori facem acest lucru fără să ştim.

Aşa că, atunci când acţionăm în urma unei bănuieli sau pentru că “aşa simţi că e corect”, dacă ai o presimţire faţă de ceva sau pur şi simplu “ştii” că un anumit curs al acţiunii este cel pe care trebuie să îl urmezi, atunci nu meriţi decât felicitări, pentru că deja îţi urmezi intuiţia, explică Susan Harper Todd pentru Wakeup-world.com.

Intuiţia este GPS-ul nostru intern. Vorbeşte cu noi în permanenţă, dar dacă nu ne conectăm la această “voce”, nu o auzim şi de multe ori, chiar dacă ajungem să conştientizăm ce spune, o ignorăm sau nu avem încredere în ea şi, în schimb, ne ascultăm mintea.

Iar mintea noastră este o voce extrem de diferită! Aceasta nu tace niciodată! Mintea ta este “un personaj” care îşi face griji în permanenţă. Adoră ideea de a avea ceva pentru care să îşi facă griji, iar în momentul în care începi să te simţi fericit faţă de ceva, mintea ta intră în acţiune şi spune “da, dar nu va dura… se va termina repede”. Ei bine, intuiţia ta nu va spune niciodată acest lucru.

Aşadar, dacă nu eşti sigur cum să faci diferenţa între vocea intuiţiei tale şi cea a minţii, trebuie să ştii următoarele lucruri… Vocea intuiţiei tale este blândă şi subtilă şi niciodată agresivă. Intuiţia sugerează şi nu insistă. Mesajele intuitive vin în forma unor sentimente şi ale unor emoţii, dar şi sub forma cuvintelor pe care le auzi, în profunzimea fiinţei tale. Vocea intuitivă nu este vocea fricii şi niciodată nu ţi-ar sugera să faci rău cuiva.

Pe de altă parte, mintea este zgomotoasă şi insistentă, şi îţi cere să asculţi. Este autoritară şi îţi va spune să nu îţi asculţi sentimentele inuitive, pentru că mintea îşi doreşte întotdeauna să se afle la conducere. Mintea vrea să te facă să crezi că “ea” ştie toate răspunsurile, însă nu este aşa! Ştie ceea ce este învăţat, şi, într-adevăr poate acumula multe informaţii, dar este limitată şi nu are întotdeauna dreptate!

Trebuie să ne amintim să acordăm atenţie presimţirilor şi intuiţiei şi să acţionăm în funcţie de aceste aspecte. Viaţa ar deveni mult mai uşoară şi aşa ar trebui să fie viaţa. Însă, uneori mintea ne stă în cale. Pur şi simplu nu suntem crescuţi să trăim într-un mod intuitiv.

Am multe exemple despre momente în care mi-am urmat inuiţia şi în care nu am făcut acest lucru, însă cel mai important moment a fost când m-am bazat pe presimţirile mele şi am ajuns să urc pe Muntele Everest. Atunci când m-am decis că vreau să fac această călătorie nu aveam nici cea mai mică idee despre cât mă costă sau ce anume presupune. Mintea mea logică îmi spunea permanent “mergi acasă şi trimite scrisori posibililor sponsori”, însă dintr-un anumit motiv am ignorat complet această voce şi mi-am urmat intuiţia.

E de la sine înţeles că această experienţă a fost o lecţie uriaşă despre cum să îţi urmezi intuiţia, care te poate ajuta să îţi îndeplineşti un vis. Asta mi s-a întâmplat mie şi ştiu că ţi se poate întâmpla şi ţie.

Chiar dacă tu crezi că nu ai auzit niciodată vocea intuiţiei şi nici nu ţi-ai urmat acest instinct, dacă stai şi analizezi lucrurile care ţi s-au întâmplat de-a lungul vieţii, cu siguranţă vei descoperi momente când te-ai bazat pe o presimţire, precum şi momente când ţi-ai ascultat vocea minţii în loc să acţionezi pe baza acestor sentimente.

Nu uita, uneori, intuiţia este mult mai înţeleaptă decât vocea intelectuală.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.