Anul 2012 în politica externă a României

În 2012, când a împlinit 150 de ani, diplomaţia românească a stat sub semnul schimbării dese a titularilor acestui portofoliu. În decurs de un an, nu mai puţin de patru miniştri, de la patru partide politice diferite, şi-au asumat pe rând, fără mari diferenţe de abordare ideologică, misiunea de a gestiona şi afirma obiectivele de politică externă ale României: întărirea şi consolidarea parteneriatelor cu state membre ale UE şi cu SUA, a relaţiilor de cooperare consolidată cu actorii importanţi pe diverse direcţii geografice, relevante pentru interesele ţării, precum Turcia şi ţările din Caucaz, Orientul Mijlociu sau Extremul Orient.

Politica externă românească nu a cunoscut modificări de direcţii, iar dosare precum Schengen sau MCV – deşi aflate şi în atenţia altor ministere – au avut parte de ‘abordări diplomatice’ şi publice, care au ţinut capul de afiş atât al luptei politice interne, cât şi al presei.

Aderarea României la spaţiul Schengen, obiectiv ratat în 2011, a devenit unul la fel de greu de atins şi în 2012.

La începutul lunii ianuarie, ministrul de atunci al Externelor, Teodor Baconschi, spunea că „România se bucură de sprijinul Comisiei Europene şi al statelor membre ale spaţiului Schengen, cu excepţia Olandei, în demersul său de integrare europeană”.

În pofida declaraţiilor de susţinere venite din partea unor state membre, dosarul nu a putut fi închis de democrat-liberalul Baconschi, demis la sfârşitul lui ianuarie 2012 de premierul Emil Boc, în timp ce se afla la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, pentru declaraţiile neinspirate la adresa protestatarilor antiguvernamentali din Piaţa Universităţii – protest ce avea să conducă ulterior la căderea guvernului şi schimbarea raportului de forţe între Putere şi Opoziţie.

Venit la Ministerul de Externe, din 24 ianuarie, progresistul Cristian Diaconescu s-a confruntat pe durata mandatelor sale, în guvernele Boc şi Ungureanu (până pe 7 mai 2012), cu aceeaşi opoziţie insurmontabilă a Olandei faţă de intrarea României în Schengen, la fel ca şi succesorul său, liberalul Andrei Marga (7 mai 2012 – 6 august 2012), iar mai apoi actualul ministru, social-democratul Titus Corlăţean.

Pe 3 septembrie, premierul Victor Ponta afirma, la reuniunea diplomaţiei române, că nu este „atât de supărat” de ceea ce devine „o problemă psihologică a României” şi anume aderarea la spaţiul Schengen şi se declara convins că, la un moment dat, deciziile politice pe acest subiect vor lăsa loc realităţilor şi unei decizii corecte. „Sunt absolut convins că obiectivele noastre fundamentale în cadrul UE trebuie să rămână aceleaşi. Nu sunt atât de supărat sau de tulburat de ceea ce, iată, de mai mult de un an, devine într-un fel o problemă psihologică a României – aderarea la spaţiul Schengen. Sunt convins că România, care îndeplineşte de mult timp toate criteriile tehnice şi toate standardele solicitate ţărilor europene, va deveni membru al spaţiului Schengen şi că deciziile politice de anul trecut, eventual de anul acesta, care au întârziat această aderare, la un moment dat vor da loc liber realităţilor, faptului că, din punct de vedere tehnic, după investiţii foarte mari pe care ţara noastră le-a făcut, putem asigura la standardele cele mai înalte frontiera de est a UE şi că deciziile politice, la un moment dat, vor lăsa loc deciziei corecte”, declara, la acea vreme, Victor Ponta.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a repetat în mai multe rânduri că nu există motive ca aderarea României la Schengen să fie respinsă, deşi a invocat, mai ales după sosirea USL la putere, şi ‘evoluţiile interne’ din ţară ca posibile stavile în calea îndeplinirii acestui obiectiv.

Aşteptările privind adoptarea unei decizii până în luna decembrie au fost reportate de guvernanţi pentru martie 2013.

Astfel, de la Bruxelles, pe 4 decembrie, ministrul de externe, Titus Corlăţean, declara că diplomaţia română îşi menţine obiectivul ca în luna martie (2013 – n.r.) să fie adoptată o decizie favorabilă pentru admiterea în Schengen, în două etape. El preciza că ministrul Administraţiei şi Internelor ar putea folosi raportul anual privind guvernanţa Schengen pentru a ridica problema îndeplinirii condiţiilor de aderare de către România, deşi subiectul aderării la zona liberă de circulaţie a celor două noi venite în UE nu se află pe agenda Consiliului Afaceri Interne, nici măcar ca informare privind implementarea acquis-ului Schengen, aşa cum a fost cazul la Consiliul JAI din octombrie.

„În orice caz, noi ne menţinem obiectivul ca în luna martie să fie adoptată o decizie favorabilă pentru admiterea în spaţiul Schengen, în cele două trepte. Prima treaptă în martie şi, ulterior, până la sfârşitul anului, cea de a doua treaptă”, adăuga el, precizând că din contactele pe care le-a avut cu foarte mulţi colegi europeni ‘există o înţelegere foarte clară şi o apreciere a efortului pe care, pe fond, România l-a depus’.

Diplomaţia a abordat în 2012 şi câteva dosare ce au vizat, fie gestionarea unor conflicte, precum cel sirian, fie tratamentul aplicat românilor în unele ţări şi, implicit, relaţiile cu o serie de state precum Olanda sau Serbia.

Cât priveşte dosarul sirian, acesta a presupus eforturi de sincronizare a politicii româneşti cu cea europeană, dar şi măsuri de natură organizatorică, pentru acordarea de asistenţă românilor aflaţi în această ţară. La 6 februarie, MAE adresa cetăţenilor români recomandarea să contacteze reprezentanţa diplomatică de la Damasc şi să părăsească Siria cât mai curând posibil ca urmare a deteriorării situaţiei. Pe 16 februarie, ministerul înfiinţa o celulă de criză, iar din 23 februarie începeau repatrierile mai consistente de români, proces ce a continuat pe parcursul întregului an, până spre 12 decembrie.

În acelaşi timp, preşedintele Traian Băsescu afirma, la sfârşitul lunii februarie, că România este solidară cu poziţia UE privind Siria, de impunere de sancţiuni economice regimului de la Damasc. Totuşi, la Consiliul European din 2 martie, Băsescu a anunţat că România a avut obiecţii la propunerea de retragere a ambasadelor statelor UE din Siria. „A existat inclusiv propunerea de a ne retrage toţi ambasadele. Nu a fost adoptată, România, spre exemplu, având obiecţiuni la o asemenea propunere, plecând de la realitatea că 11.000 de cetăţeni români se află sau s-au aflat în Siria. Noi am început evacuarea pe măsura solicitărilor, în mod deosebit a comunităţii româneşti din Homs, dar şi din alte regiuni. Avem înţelegeri cu Turcia, cu Libanul, cu Iordania pentru evacuarea cetăţenilor români care solicită acest lucru”, a afirmat Traian Băsescu, în conferinţa de presă susţinută la Bruxelles, la finalul reuniunii Consiliului European.

La 22 martie, MAE informa asupra retragerii personalului auxiliar şi a membrilor de familie din cadrul Ambasadei României la Damasc. Pe 14 mai, ministrul de externe de atunci Andrei Marga reafirma că România nu intenţionează să retragă ambasada din Siria, în condiţiile în care aceasta permite legătura cu cetăţenii români de acolo şi joacă un rol important în rezolvarea problemelor acestora.

Conflictul sirian situează pe poziţii divergente Guvernul Ponta şi pe preşedintele Băsescu. Propunerea ministrului de Externe Andrei Marga de rechemare a ambasadorului român în Siria şi de expulzare a ambasadorului sirian în România, pe fondul violenţelor de la Houla, transmisă şefului statului, este refuzată de acesta din urmă.

În data de 12 iunie, preşedintele Traian Băsescu promulga Legea privind ratificarea Tratatului între România şi Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnat la Bucureşti pe 10 noiembrie 2010. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele a mai semnat decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatul privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnate tot pe 10 noiembrie 2010.

Din 13 septembrie, în baza Acordului privind cooperarea în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare dintre Ministerul român de Externe şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, semnat la Chişinău cu ocazia vizitei şefului diplomaţiei române Titus Corlăţean, misiunea diplomatică a României de la Damasc urma să ofere asistenţa necesară şi cetăţenilor moldoveni din Siria – România fiind unul dintre puţinele state UE care şi-au mai păstrat o misiune diplomatică la Damasc.

Un alt caz legat de românii de dincolo de graniţele ţării, apărut pe agenda MAE, a fost campania defăimătoare la adresa românilor din Olanda, lansată în februarie 2012 de partidul olandez Partij voor de Vrijheid (Partidul pentru Libertate, PVV) condus de Geert Wilders şi care a provocat reacţii interne şi internaţionale. Opoziţia de atunci, formată din Uniunea Social Liberală, a cerut la 8 februarie ministrului de externe Cristian Diaconescu să reacţioneze cu fermitate la atacurile aduse românilor, iar ambasadorului Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, să precizeze dacă punctul de vedere al PVV este asumat şi de Guvernul olandez.

În aceeaşi zi, MAE informa că a transmis ‘instrucţiuni Ambasadei României la Haga în vederea efectuării unor demersuri ferme pe lângă autorităţile olandeze pentru a exprima dezacordul puternic cu privire la lansarea de către partidul PVV din Olanda a unei pagini Internet, având caracter discriminatoriu la adresa lucrătorilor din Europa Centrală şi de Est, inclusiv români. Acest demers include şi solicitarea ca autorităţile olandeze să adopte măsuri în consecinţă, având în vedere caracterul vădit discriminatoriu, care încalcă normele europene în vigoare”.

Imediat, subiectul a devenit unul de interes european, pentru că la 15 martie Parlamentul European a votat, cu largă majoritate, o rezoluţie în care condamna ferm iniţiativa PVV şi cerea premierului olandez Matk Rutte ca în numele guvernului să condamne şi să se distanţeze de această iniţiativă. Un prim efect al acestei ofensive la Parlamentul European a fost demisia parlamentarului Hero Brinkman din PVV, care a pus în dificultate majoritatea guvernamentală olandeză.

Cazul olandez a readus însă în atenţia politicienilor români situaţiile discriminatorii în ce priveşte dreptul la muncă al românilor în UE, iar lucrurile nu s-au schimbat cu mult în bine în 2012, în pofida demersurilor diplomaţiei pe lângă cancelariile europene. Accesul românilor la piaţa muncii rămâne restricţionat în ţări precum Spania, Marea Britanie.

O problemă de statut al românilor în străinătate a repus în discuţie în 2012 relaţiile României cu ţara vecină Serbia. La 27 ianuarie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a aprobat un amendament formulat de senatorii Titus Corlăţean (PSD), György Frunda (UDMR) şi Viorel Riceard Badea (PDL) privind introducerea unui mecanism de monitorizare a modului în care Serbia respectă exigenţele din Rezoluţia 1632/2008 a APCE privind situaţia minorităţilor naţionale din Voivodina şi a minorităţii etnice române din Serbia.

În acest context, Titus Corlăţean avertiza că Serbia nu poate avansa pe calea UE până nu respectă criteriile politice legate de minorităţi.

Pe 27 februarie, la UE se prefigura un blocaj al României faţă de candidatura Serbiei la Uniune, motivul fiind tratamentul neadecvat aplicat minorităţii române din această ţară.

La 28 februarie, ministrul de Externe Cristian Diaconescu anunţa că România a cerut Serbiei ”garanţii suplimentare” despre intenţia de a asigura identitatea etnică, lingvistică şi religioasă a tuturor minorităţilor de pe teritoriul său, inclusiv a celei române.

Un protocol privind protecţia minorităţilor urma să fie semnat pe 2 martie, iar preşedintele Băsescu promulga, la 19 aprilie, Legea pentru ratificarea Acordului de stabilizare şi de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008.

Pe de altă parte, în relaţiile cu Ungaria, România, prin intermediul MAE, şi-a exprimat speranţa pentru continuarea progreselor în păstrarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale şi lingvistice a minorităţii româneşti din această ţară. Cu toate acestea, ministrul de externe Cristian Diaconescu arăta că situaţia minorităţilor din Serbia nu poate fi comparată cu cea din Ungaria şi România, afirmând că fondul relaţiilor dintre România şi Ungaria în cazul minorităţilor „reprezintă un argument extrem de încurajator, foarte bine fundamentat în valorile şi standardele UE”.

Cu toate acestea, la 17 mai, MAE l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti în legătură cu unele declaraţii critice formulate de secretarul de stat în Ministerul de Externe ungar, Zsolt Nemeth, cu privire la politica în materie de minorităţi a guvernului român. Partea română şi-a exprimat dezaprobarea faţă de declaraţiile formulate de Nemeth, care a apreciat că unele dintre noile legi din România, printre care legea electorală şi cea a minorităţilor, constituie „un motiv de preocupare”. Diplomaţia română a criticat, de asemenea, eforturile Ungariei de a organiza reînhumarea osemintelor scriitorului maghiar Jozsef Nyiro în oraşul natal al acestuia, Odorheiu Secuiesc.

În 2012, relaţiile României cu SUA în cadrul parteneriatului au fost privilegiate. La nivel bilateral, în iulie, acordul româno-american de cooperare în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă a fost prelungit cu şapte ani. În decembrie, au fost semnate trei noi documente necesare pentru continuarea punerii în aplicare a Acordului româno-american privind cooperarea în domeniul apărării antirachetă. „Este vorba despre două noi Aranjamente de Implementare, unul privind datele referitoare la militarii, membrii de familie şi contractorii forţelor SUA, iar al doilea privind schimburile de date, precum şi de un amendament la un Aranjament de Implementare deja în vigoare, privind comunicaţiile. Ele se adaugă celor cinci Aranjamente de Implementare semnate în luna iunie”, informa MAE.

Privilegiate au rămas în 2012 şi relaţiile României cu Republica Moldova, ca şi angajamentul ţării noastre în cadrul UE şi NATO. De altfel, potrivit programului de guvernare prezentat de premierul Victor Ponta, sunt vizate 17 direcţii de acţiune în ceea ce priveşte politica externă a României, printre care creşterea şi consolidarea profilului şi rolului României în cadrul UE şi NATO, Parteneriatul strategic cu SUA, continuarea procesului de consolidare durabilă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova, fructificarea parteneriatelor în plan bilateral şi multilateral, valorizarea la maximum a relaţiilor cu ceilalţi vecini direcţi, dezvoltarea relaţiilor tradiţionale cu puterile emergente din Asia, America Latină şi Africa.

În document se mai subliniază că se va urmări o nouă dinamică a relaţiilor politice cu Federaţia Rusă, pe coordonatele pozitive deja stabilite în colaborarea economică, prin identificarea de puncte de convergenţă, pe baza cărora să fie dezvoltat un dialog transparent. „Ca stat membru UE şi NATO, România va urmări stabilizarea unei relaţii predictibile, pragmatice a României cu Rusia, bazată pe respect reciproc”, se subliniază în programul de guvernare.

În ceea ce priveşte reforma instituţională şi creşterea capacităţii instituţionale a diplomaţiei, noul Cabinet consideră că MAE trebuie să aibă o structură viabilă şi eficientă.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.