Priorităţile Parlamentului European în 2013

0 7

Anul 2013 se anunţă unul crucial, în contextul în care Parlamentul European (PE) va aborda reformele de redresare a economiei şi va negocia cu statele membre bugetul Uniunii Europene (UE) pe termen lung, se menţionează într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul legislativului comunitar.

De asemenea, eurodeputaţii vor lua în 2013 decizii cu impact asupra vieţii de zi ci zi a europenilor, în domenii precum ameliorarea drepturilor pasagerilor, limitele emisiilor de CO2 de la automobile şi alimentele modificate genetic.

Combaterea crizei se află printre priorităţile de pe ordinea de zi a PE în 2013, conform sursei citate. Acordul Consiliului UE privind uniunea bancară va fi negociat în continuare cu legislativul comunitar. În plus, vor mai fi abordate guvernanţa zonei euro, reforma serviciilor financiare, agenţiile de rating al creditului, cererile pentru bonusurile bancherilor şi consolidarea pieţei unice. Nu în ultimul rând, o prioritate economică va fi punerea în aplicare a structurilor de control democratic.

În ceea ce priveşte bugetul UE pe termen lung, negociat de PE, Consiliul UE şi Comisia Europeană (CE), deputaţii europeni doresc garantarea investiţiilor pentru cercetare şi infrastructura transportului. După acordul asupra bugetului pentru perioada 2014-2020, părţile specifice precum Politica Agricolă Comună, cercetarea, programul Erasmus şi regiunile sărace vor fi abordate separat.

În transport, una dintre priorităţi va fi discutarea limitelor emisiilor de CO2 de la automobile, care au ca scop combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, vor fi abordate şi drepturile pasagerilor după ce CE va propune modificarea legislaţiei existente în domeniu. O reformă cheie a sectorului feroviar ar urma să contribuie la revitalizarea industriei, iar deputaţii europeni vor discuta propunerea Comisiei de creştere a competiţiei pe piaţa feroviară de transport de pasageri.

Tot în 2013, Parlamentul European va mai aborda dosare precum comercializarea tutunului, clonarea, alimentele modificate genetic, protejarea datelor, creşterea prezenţei femeilor în conducerea companiilor şi politica europeană în domeniul azilului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata