Beneficiile unui „pui de somn”, în timpul zilei

0

Albert Einstein, Leonardo Da Vinci, Nikola Tesla, Winston Churchill şi John F. Kennedy, toţi au cel puţin un punct în comun: puiul de somn, de la prânz, în fiecare zi. Asociat cu claritatea, cu o performanţă crescută, memorie şi stare de spirit mai bună,  somnul din timpul zilei reprezintă o modalitate eficientă pentru a stimula sănătatea mentală şi fizică. Multe companii consfinţesc acum perioada de somn la birou pentru a creşte productivitatea şi moralul, relatează Wakeup-world.com.

Iată care sunt beneficiile:

       1.  Sănătatea cardiovasculară

Cercetătorii greci au descoperit că bărbaţii care au dormit în timpul zilei măcar 30 de minute, de cel puţin trei ori pe săptămână, au înregistrat o diminuare cu 37% a riscului de a muri din cauza unui atac cardiac. Factori precum fumatul, alimentaţia şi nivelul de activitate au fost incluşi în cadrul acestui studiu.

       2.  Managementul unei greutăţi corporale sănătoase

După amiaza, atunci când energia scade în mod natural, cafeaua şi zahărul au tendinţa de a fi stimulente obişnuite. Însă, starea de somnolenţă de la amiază este asociată cu o reducere uşoară a temperaturii corpului, semn prin care organismul ne spune că vrea să aţipim un pic.

Prin încercarea de a alunga această stare de somnolenţă cu ajutorul cafeinei şi a gustărilor dulci, bioritmul este perturbat, caloriile suplimentare sunt consumate şi începe o adevărată cursă roller-coaster a punctelor maxime şi minime ale nivelului energetic. Acest ciclu vicios contribuie la kilogramele în plus nedorite.

       3.  Vigilenţă, stare de spirit îmbunătăţită şi performanţă

Un pui de somn în mijlocul zilei te poate ajuta în cazul depresiei, a monotoniei şi a lipsei de claritate, toate acestea afectând performanţa fizică şi mentală. Aşa cum se poate vedea în cadrul analizei ştiinţifice intitulate “Scrisoarea de Sănătate Harvard”, într-un studiu din Noua Zeelandă, s-a descoperit că “majoritatea controlorilor de trafic aerian care lucrează în schimburi de noapte au avut un punctaj mai bun la testele de vigilenţă şi performanţă, dacă profitau de o perioadă planificată de somn de aproximativ 40 de minute”.

 Potrivit doctorului Sara Mednick, cercetătoare în ceea ce priveşte medicina somnului, un pui de somn te va ajuta şi în ceea ce priveşte următoarele aspecte:

 –         Încetineşte procesul de îmbătrânire

–         Întăreşte apetitul sexual

–         Accelerează abilitatea de a efectua sarcini motorii

–         Îmbunătăţeşte modalitatea în care organismul utilizează carbohidraţii

–         Minimizează hormonii de stres

–         Atenuează migrenele

–         Reduce “pălăvrăgeala cerebrală” înainte de somnul de noapte

  • Noţiuni de bază ale somnului în timpul zilei

 Câteva sfaturi pentru a obţine cât mai multe beneficii în urma puiului de somn:

–         Încearcă să menţii perioada de odihnă sub 45 de minute pentru a evita starea de ameţeală

–         Cea mai bună perioadă de somn în timpul zilei este între orele 13 şi 15

–         Un somn de 30 de minute îmbunătăţeşte memoria şi sănătatea fizică

–         Puiul de somn de 20 de minute revitalizează şi ajută la accentuarea simţurilor

–         Un pui de somn de 10 minute ajută la îmbunătăţirea stării de spirit şi previne reducerea nivelului de energie din timpul zilei.

  • A dormi la locul de muncă

Chiar şi companiile mari încep să vadă beneficiul somnului de alimentare. Google are zone special amenajate pentru a putea aţipi în timpul zilei, numite “capsule de somn”, care crează o oază de dormit prin blocarea sunetelor şi a luminii, în timp ce Inuit Canada oferă angajaţilor săi camere de dormit pentru a îmbunătăţi productivitatea generală.

Un spa, ca loc de dormit, este preferat de companii mari precum Hearst Corporation, Newsweek şi Time Warner. Clienţii se bucură de camera de tratament asemănătoare unui cocon, în care lumina, sunetul şi aromaterapia este reglabilă.

Însă, pentru a profita de beneficiile somnului în timpul zilei nu ai nevoie de un cocon de lux. Pur şi simplu trebuie să te faci comod, să închizi ochii, să setezi alarma şi să te laşi cuprins de o stare de pace, în care organismul tău să se poată reface.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.