Brăila: Înscrierile pentru recuperarea crucii de Bobotează din apele Dunării se fac până sâmbătă

0

Înscrierile pentru participarea la tradiţionalul ceremonial al recuperării crucii de Bobotează din apele Dunării se fac la Brăila până sâmbătă, 5 ianuarie, după cum a anunţat joi şeful Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Brăila, Camelia Guşatu.

Condiţiile pentru cei care se vor înscrie în competiţie sunt ca aceştia să aibă analizele la zi, să nu sufere de afecţiuni cardiace şi să ataşeze la cerere rezultatul analizei EKG, eliberat de un medic specialist.

Sărbătoarea Bobotezei va începe la Brăila, la Catedrala ‘Naşterea Domnului’, cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii, de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţia Sa dr. Casian Crăciun.

Va urma apoi un pelerinaj pe jos până pe Esplanada Dunării, unde va avea loc Slujba de Sfinţire a Apei celei Mari, pentru care Primăria Brăila împreună cu Protoieria a pregătit câteva butoaie cu apă.

În final, este programată ceremonia mult aşteptată de lansare şi prindere a crucii din apele Dunării, iar tradiţia spune că cel care va recupera Sfântul Odor va avea noroc tot anul.

Manifestările cu caracter religios dedicate Bobotezei sunt organizate de Primăria Brăila, Episcopia Dunării de Jos, Protoierie şi Garnizoana Brăila.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.