Patriarhia Română: BOR nu poate asigura funerariile religioase pentru cei care sunt incineraţi

0

Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut un apel, în cursul zilei, către familia regretatului artist Sergiu Nicolaescu, pentru ca el să fie înmormântat creştineşte, dar aceasta a ales să respecte dorinţa testamentară a lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat (ars la crematoriu), informează biroul de presă al Patriarhiei Române, într-un comunicat, transmis, joi.

Potrivit sursei citate, pentru a păstra neştirbit renumele marelui regizor în memoria poporului român, majoritar creştin ortodox, Biserica s-a oferit să acopere cheltuielile de înmormântare al acestuia, pentru ca mormântul său să devină loc de omagiere pentru numeroşii admiratori care i-au apreciat filmele de excepţie realizate de-a lungul unei cariere prodigioase.

Biserica Ortodoxă Română respinge practica necreştină a incinerării, deoarece aceasta este contrară credinţei ortodoxe bimilenare pe care se întemeiază hotărârile Sfântului Sinod din anii 1928, 1933 şi din 5 iulie 2012 şi, întrucât Biserica Ortodoxă are numai servicii religioase pentru înmormântare (punere în mormânt), ea nu poate asigura funerariile religioase pentru cei care sunt incineraţi, se arată în documentul citat.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit joi la vârsta de 82 de ani, ca urmare a unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.