Victor Ponta: Conducerea INS va fi înlocuită

0 8

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri, 4 ianuarie, că va înlocui conducerea Institutului Naţional de Statistică /INS/ pentru ‘greşeala gravă’ la calcularea PIB pentru anul 2011.

”Nu ne iartă nimeni dacă stăm blocaţi în continuare în ceea ce înseamnă de ani de zile birocraţie şi lipsa de funcţionare a unor instituţii. Ne-am trezit acum la început de an că INS, Comisia Naţională de Prognoză /CNP/ au greşit şi după ce în 2003 până în 2010 au greşit pe plus, calculau un PIB şi după aceea era mai mare, în 2011 l-au greşit pe minus. Nu cred că este vorba neapărat de intenţie, dar este o greşeală gravă”, a declarat primul-ministru.

”Am cerut secretarului general, o să înlocuiesc conducerea INS, vreau să fie acolo nişte oameni pe care să ne putem baza când spun ceva,fie că este vorba de PIB, fie că este vorba de câţi cetăţeni sunt în această ţară’‘, a mai spus Victor Ponta.

Institutul National de Statistică /INS/ va da publicităţii vineri o serie de precizări privind diferenţele la calculul Produsului Intern Brut în ultimii doi ani, au declarat  experţi din cadrul INS.

Aceştia au afirmat că INS a respectat în totalitate procedurile, iar diferenţele nu sunt determinate de erori, ci de faptul că la datele finale apar elemente noi, care nu pot fi anticipate la datele preliminare.

Mai mult, au adăugat sursele menţionate, şi Eurostat a cerut explicaţii pentru astfel de diferenţe iar INS a transmis precizările tehnice, context în care oficiul european de statistică nu a avut obiecţii.

Premierul Victor Ponta a arătat joi seară, la România TV, că preşedintele Institutului Naţional de Statistică ar putea fi demis după ce instituţia a făcut o greşeală de calcul a Produsului Intern Brut în perioada 2011 – 2012, acesta fiind calculat eronat, mai mare cu 20 miliarde de lei.

”Voi cere până luni o analiză, iar preşedintele Institutului Naţional de Statistic ar putea fi schimbat. Am aflat, la sfârşitul anului trecut, aproape de Revelion, acum mi s-a confirmat, că o greşeală de calcul a INS privind PIB în 2011-2012, o greşeală care înseamnă 20 de miliarde de lei în plus la PIB, calculate iniţial şi reduse, acum înseamnă, implicit, la deficit, cheltuieli mai mici cu aproape un miliard de lei”, a spus Victor Ponta.

INS a publicat până în prezent datele de evoluţia a PIB doar pe primele trei trimestre din 2012.

Economia României a înregistrat o scădere de 0,5% în trimestrul al treilea din acest an, până la 153,008 miliarde de lei, comparativ cu trimestrul anterior, în serie ajustată sezonier, iar faţă de aceeaşi perioadă din 2011 diminuarea a fost de 0,6% pe serie brută, conform datelor provizorii anunţate pe 6 decembrie 2012 de INS.

Ţinta de creştere economică pentru 2012 este de 1%. În 2011, economia României a crescut cu 2,5%.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata