„Junii Sibiului” vor deschide Târgul de Turism de la Viena, al treilea ca importanţă din Europa

0 6

Cel mai vechi şi cel mai valoros ansamblu profesionist de folclor din România, „Junii Sibiului” , va deschide joi, 10 ianuarie, cu un joc popular din inima ţării, de pe Valea Hârtibaciului (judeţul Sibiu), cea de a 38-a ediţie a Târgului de Turism de la Viena, împreună cu primarul Capitalei Austriei, a declarat, luni coregrafa Silvia Macrea, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.

În acest an, vedeta standului României este Sibiul, singurul oraş cu trei stele Michelin din România şi primul care a fost Capitală Culturală a Europei, în 2007.

„Este o onoare pentru noi faptul că vom reprezenta nu doar Sibiul, ci România, la Târgul de Turism de la Viena, unde, practic, noi vom deschide cu un spectacol, joi, de la ora 10,00, acest târg, după discursul pe care îl va avea primarul Capitalei Austriei. ‘Junii Sibiului’ vor susţine mai multe spectacole în fiecare zi pe durata Târgului de Turism de la Viena, atât pe scena mare, cât şi la standul României, ceea ce, din experienţa şi altor ani, va reprezenta sigur un punct de atracţie pentru vizitatori. De fiecare dată, când am fost la un târg de turism, am strâns în jurul nostru cei mai mulţi turişti, încântaţi de folclorul nostru, de costume şi de instrumentele unice din România, cum sunt naiul sau ţambalul”, a explicat coregrafa Silvia Macrea.

Dansatorii de la Sibiu, în costume tradiţionale din toate zonele folclorice reprezentative ale ţării noastre, vor purta turiştii într-o călătorie muzicală prin tot folclorul românesc.

Chiar în a doua zi a Târgului de Turism de la Viena, vineri seară, vienezii şi operatorii de turism din zecile de ţări participante, sunt invitaţi la o seară tradiţională românească, la standul ţării noastre, când nu doar folclorul, dar şi bucătăria noastră tradiţională va fi prezentată.

Cotat ca al treilea târg internaţional de turism din Europa, după cel de la Berlin (Germania) şi Londra (Marea Britanie), Târgul de Turism de la Viena (Austria) a atras anul trecut 800 de operatori de turism din 70 de ţări, care au înregistrat 150.000 de vizitatori.

Anul trecut, Sibiul a fost prezent la târgurile de turism din Austria, Germania şi Marea Britanie. Primăria consideră că numărul turiştilor este în creştere la Sibiu, dovadă că încasările din taxa hotelieră au crescut anul trecut. Vârful sezonului turistic la Sibiu este în lunile de vară, din iunie până în august inclusiv. Cele două centre de informare turistică din municipiul Sibiu au fost vizitate de 26.000 de turişti, din 73 de ţări, cei mai mulţi fiind turiştii germani, peste 8.000, urmaţi de aproape tot atâţia români.

Din 2012, Sibiul este un oraş turistic distins cu trei stele Michelin, fiind singurul oraş din România cu această cotaţie.

Sibiul are o capacitate de cazare de 4.000 de locuri, în 135 de hoteluri, moteluri şi pensiuni, la care se adaugă 430 de restaurante, baruri, pub-uri, crame, unde se poate mânca.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata